4 C
București
vineri, 22 noiembrie, 2024

ANPM intensifică monitorizarea poluării în cele mai afectate zone din România

25 de autolaboratoare vor măsura calitatea aerului 24/7, vizând traficul intens, depozitele de deșeuri și zonele industriale cu probleme

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) face, până la finalul anului, măsurători în cele mai poluate zone din ţară cu ajutorul a 25 de autolaboratoare, transmite News.ro.

Acestea vor monitoriza calitatea aerului în zonele de trafic intens, din apropierea principalelor intrări în marile oraşe, în zona depozitelor de deşeuri, precum şi în zonele industriale reclamate ca fiind poluante.

Mai multe campanii de monitorizare a aerului vor fi desfășurate în zonele critice din România

Desfăşurăm campanii pe zonele de trafic intens, din apropierea principalelor intrări în marile oraşe, în zona depozitelor de deşeuri, precum şi în zonele industriale în privinţa cărora sunt semnalate cele mai multe probleme de calitate a aerului. Verificările vor fi făcute pe rând şi pe parcursul mai multor zile, funcţie de fiecare tematică în parte, având în vedere faptul că autolaboratoarele vor face măsurători 24 de ore din 24, mai multe zile la rând”, a transmis preşedintele instituţiei, Laurenţiu Alexandru Păştinaru, potrivit sursei citate.

Autolaboratoarele ANPM: Tehnologie Avansată pentru Monitorizarea Poluării Aerului

Potrivit datelor transmise de oficialii instituţiei, fiecare din aceste autolaboratoare achiziţionate de Ministerul Mediului – România are în dotare ministaţie meteo, sistem de transmisie a datelor şi echipamente pentru măsurarea dioxidului de sulf (SO2), hidrogenului sulfurat (H2S), oxizilor de azot (NO/ NO2/ NOX), amoniacului (NH3), compuşilor volatili şi particulelor în suspensie (PM 10 şi PM 2.5).

spot_img
Latest news
știri