0.1 C
București
marți, 25 februarie, 2025

Gheață contaminată cu bacterii periculoase, descoperită la McDonald’s Băneasa

ANPC a aplicat o amendă de 30.000 lei și a suspendat utilizarea aparatului de gheață

ANPC a descoperit gheață contaminată cu bacterii periculoase, folosită în băuturi servite în unități de alimentație publică, scrie Ziarul de Investigații.

Conform unui raport de laborator emis de Institutul de Cercetări Alimentare (ICA), în urma procesului verbal de prelevare seria ANPC nr. 0022380/18.02.2025, inspectorii ANPC au prelevat probe de cuburi de gheață în vederea efectuării analizelor microbiologice de la McDonald’s Băneasa.

Gheață contaminată cu enterococi intestinali și bacterii coliforme descoperită la restaurantul McDonald’s din Mall Băneasa

Pe 24 februarie 2025, raportul de încercare nr. 11719502, emis de Laboratorul ICA, a confirmat prezența enterococilor intestinali (2,3 x 102 ufc/100ml) și a bacteriilor coliforme (2,7 x 102 ufc/100ml), valori care depășesc limitele admise de Ordonanța 7/2023, care impune un prag de 0 ufc/100ml pentru aceste microorganisme.

Enterococii intestinali și bacteriile coliforme pot provoca diverse infecții, în special la persoanele cu sistem imunitar slăbit. Printre bolile asociate se numără:

  • Infecții urinare (cistită, pielonefrită)
  • Gastroenterită (diaree, crampe abdominale, greață)
  • Septicemie (infecție gravă a sângelui)
  • Endocardită (inflamația valvelor inimii)
  • Infecții respiratorii (pneumonie)
  • Infecții ale pielii și ale țesuturilor moi
  • Meningită (mai ales la nou-născuți)
  • Infecții intra-abdominale (peritonită)

Operatorul economic a fost sancționat cu 30.000 lei

Gheața utilizată în băuturi poate reprezenta un risc semnificativ pentru sănătatea consumatorilor dacă este contaminată, existând pericolul apariției unor infecții grave, mai ales în cazul persoanelor vulnerabile.

În acest context, operatorul economic Premier Restaurants SRL a fost amendat cu 30.000 lei, iar utilizarea aparatului de gheață a fost suspendată temporar până la remedierea deficiențelor constatate.

ANPC a prelevat noi eșantioane de gheață din alte unități de alimentație publică, precum:

  • Amrest Food SRL – Burger King
  • Art Burger SRL – Hesburger
  • Amrest Coffee SRL – Starbucks
Latest news
știri