Un pacemaker temporar inovator, care se dizolvă natural după ce și-a îndeplinit funcția, a fost dezvoltat pentru pacienții care au nevoie de stimulare cardiacă temporară, cum ar fi cei în recuperare după o intervenție chirurgicală pe inimă sau un infarct.
Spre deosebire de pacemakerele clasice, acest dispozitiv nu necesită fire sau baterii voluminoase, evitând astfel riscul de infecții și complicații postoperatorii.
Noul pacemaker este biodegradabil, controlat wireless prin tehnologie NFC și elimină necesitatea intervențiilor chirurgicale suplimentare
Fabricat din materiale biocompatibile, pacemakerul se descompune în mod natural în corp, în intervalul de cinci până la șapte săptămâni, eliminând necesitatea unei noi intervenții chirurgicale pentru extragere.
Potrivit cercetătorilor, alimentarea sa se face prin comunicare în câmp apropiat (NFC), aceeași tehnologie utilizată în plățile contactless, ceea ce permite controlul fără conexiuni directe externe.
Testele confirmă siguranța pacemakerului biodegradabil, iar cercetătorii extind aplicațiile sale medicale
Testele pe animale au demonstrat siguranța și eficiența dispozitivului, care se atașează direct pe suprafața inimii, livrând impulsurile electrice necesare, după care este absorbit de organism.
Cercetătorii speră să adapteze durata funcționării dispozitivului în funcție de necesitățile fiecărui pacient și văd potențial în aplicații similare, cum ar fi stimularea nervoasă sau livrarea țintită a medicamentelor.
Pacemaker-ul: Dispozitivul medical care a schimbat tratamentul bolilor de inimă
Pacemaker-ul, dispozitivul care reglează ritmul inimii, a fost inventat în anii 1950. Primul model extern, creat de Dr. Paul Zoll în 1952, era mare și incomod, folosit doar temporar.
În 1958, Dr. Rune Elmqvist, împreună cu chirurgul Åke Senning, au realizat primul pacemaker implantabil permanent, în Suedia. Acest dispozitiv revoluționar a salvat numeroase vieți prin corectarea aritmiilor cardiace.
De atunci, tehnologia a evoluat, pacemakerele devenind mai mici, mai eficiente și cu funcții complexe, monitorizând și adaptând ritmul inimii. Astăzi, milioane de oameni beneficiază de aceste dispozitive care oferă o calitate mai bună a vieții.