Salubrizare Sector 5 este, în prezent, unicul operator licențiat pentru serviciile de salubrizare din Sectorul 5, având ca prioritate asigurarea continuității și eficienței în gestionarea deșeurilor.

Compania transmite că pune la dispoziția locuitorilor canale rapide de informare și intervenție, cu personal dedicat pentru întrebări, sesizări și clarificări legate de contractare sau etichetarea recipientelor.

Suntem aici oricând aveți nevoie de informații. Obiectivul nostru este să menținem un serviciu sigur, previzibil și conform normelor, astfel încât cetățenii să beneficieze de o colectare corectă și eficientă”, se arată în comunicatul publicat de reprezentanții Salubrizare Sector 5.

Salubrizare Sector 5  – Servicii și asistență dedicate

Compania operează pe întreg teritoriul Sectorului 5, cu echipe și rute dimensionate în funcție de necesarul real, urmărind reducerea timpilor de răspuns și optimizarea colectării.

Pentru a facilita relația cu publicul, au fost alocate puncte de contact distincte, în funcție de solicitare:

Dispecerat (sesizări, intervenții, programări): 031.9450, dispecerat@salubrizare5.ro

Contractare (persoane fizice): 031.433.45.77, persoane.fizice@salubrizare5.ro

Etichetare recipiente: 031.9450, dispecerat@salubrizare5.ro

Societatea Salubrizare 5 lansează procesul de recontractare a serviciilor de salubritate

Reamintim că, la începutul lunii iunie, Societatea Salubrizare Sector 5 S.A., responsabilă de gestionarea serviciilor de salubritate în Sectorul 5 al Capitalei, a anunțat inițierea procesului de recontractare a serviciilor prestate.

Reprezentanții companiei au făcut apel la sprijinul cetățenilor și operatorilor economici pentru a accelera semnarea noilor contracte, cu scopul de a asigura continuitatea și eficiența colectării deșeurilor.

Totodată, Primăria Sectorului 5 a susținut demersul, subliniind necesitatea unei colaborări strânse. Procesul s-a derulat în contextul aplicării principiului ”Plătește pentru cât arunci”, intrat în vigoare la 1 aprilie 2025.