13.4 C
București
luni, 20 octombrie, 2025

Tragedie în Piatra Craiului: o tânără de 29 de ani și-a pierdut viața în urma unei alunecări de la 250 metri

Salvatorii au acționat ore întregi în condiții de iarnă și vizibilitate redusă, însă traumele au fost incompatibile cu viața

Sâmbătă, 18 octombrie 2025, în jurul orei 13:30, Serviciul Public Local Salvamont Zărnești a primit un apel prin care se anunța alunecarea și dispariția vizuală a unei persoane de sex feminin, în vârstă de 29 de ani, în versantul vestic din Parcul National Piatra Craiului.

În urma unui filmuleț primit ulterior, care surprindea zona în care se aflau cei trei turiști din grupul din care făcea parte și persoana în cauză, precum și a coordonatelor transmise, salvatorii și-au dat seama că se confruntă cu un caz aproape similar cu cel precedent — tot în Brâul de Mijloc (partea sudică), în condiții de iarna instalată și vizibilitate foarte redusă.

Salvamont Zărnești a intervenit pentru o turistă dispărută, dar a găsit doar trupul neînsuflețit

A fost o misiune extrem de dificilă, în care s-a plecat inițial cu o echipă de prim răspuns formată din cinci salvatori montani, având asupra lor echipament medical și tehnic complet, pregătiți pentru situația în care am fi găsit victima în viață”, au transmis membrii Serviciului Public Local Salvamont Zărnești.

Ulterior, s-a constituit o a doua echipă de intervenție, formată din alți unsprezece membri ai Serviciului Public Local Salvamont Zărnești, precum și un dispecer, care a menținut permanent legătura atât cu echipele din teren, cât și cu instituțiile statului implicate în sistemul integrat de urgență.

Din păcate, a fost găsit doar trupul neînsuflețit al victimei, în zona La Grote, pe traseul La Lanțuri.

Căderea, estimată la aproximativ 250 de metri diferență de nivel, a provocat traumatisme severe, incompatibile cu viața.

Serviciul Public Local Salvamont Zărnești: ”Acțiunea de extragere a victimei a fost una ”clasică” pentru Piatra Craiului — dificilă, expusă și solicitantă — pe care am reușit să o încheiem în jurul orei 23:00”

Dorim să tragem un semnal de alarmă. Uneori trebuie să înțelegem că turele ”bizare”, preluate de pe un track de ceas sau telefon, fără echipament adecvat și experiență montană reală, pot avea consecințe tragice. În condițiile actuale, echipamentul necesar ar fi trebuit să însemne mult mai mult decât o pereche de ghetuțe și o cască, iar un colectiv de tură format din persoane care s-au văzut de câteva ori nu poate asigura, realist vorbind, desfășurarea unei ture reușite și sigure”, se arată în comunicatul salvamontiștilor.

Salvamont recomandă atenție, prudență și renunțare

Acestea rămân cuvintele pe care dorim să le transmitem tuturor celor care aleg muntele în condiții dificile. Transmitem condoleanțe familiei și putere în a accepta cele întâmplate, știind că urmează momente extrem de grele pentru cei dragi”, au mai precizat salvatorii montani.

Latest news
știri