Construcția Centrului pentru Optică de Mare Putere din Măgurele, Ilfov, a fost demarată oficial, marcând un pas important în consolidarea infrastructurii de cercetare de vârf din România.
Proiectul va permite fabricarea și repararea componentelor optice de mare putere, într-un ansamblu tehnologic specializat pentru activități de precizie.
”Este un proiect deosebit de complex, care va aduce infrastructură de top în domeniul opticii pentru cercetare și industrie”, au declarat reprezentanții Construcții Erbașu.
Compania Erbașu construiește un centru modern de optică de mare putere în Măgurele
Contractul are o valoare de aproximativ 150 milioane de lei fără TVA și se întinde pe 24 de luni, incluzând 150 de zile pentru proiectare și 570 de zile pentru execuție.
Suprafața totală a terenului este de aproape 30.000 de metri pătrați, cu o arie construită desfășurată de 4.640 de metri pătrați. Clădirea principală va avea regim de înălțime P+1E și o înălțime maximă de 13.50 metri, iar la parter vor fi șase camere curate ISO 7, accesate prin trei filtre ISO 8.
”Echipa noastră se angajează să respecte cele mai înalte standarde de calitate și siguranță pentru acest tip de infrastructură”, au adăugat reprezentanții societății Construcții Erbașu.

Ministerul Dezvoltării finanțează construcția centrului de optică de mare putere din Măgurele
Proiectul este finanțat de Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții, beneficiarul final fiind Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară ”Horia Hulubei”.
”Colaborăm îndeaproape cu partenerii noștri Somet, Popp & Asociații și Focus Security Systems pentru a asigura succesul proiectului”, a precizat un reprezentant al constructorului.
”Suntem mândri să contribuim la dezvoltarea cercetării de top în România și să punem bazele unui centru care va sprijini comunitatea științifică”, se mai arată în comunicatul de presă emis de societatea Construcții Erbașu.
Executarea lucrărilor la centrul de optică de mare putere reprezintă un pas concret spre modernizarea infrastructurii științifice și creșterea competitivității României în domeniul cercetării avansate.
România își afirmă rolul global prin construirea Centrului de Optică de Mare Putere din Măgurele
”Centrul pentru Optică de Mare Putere din Măgurele va fabrica și va finisa componente unice cu costuri și timp redus pentru transport și va fi al cincilea astfel de centru din lume. România își ocupă astfel locul lângă Japonia, Statele Unite ale Americii și Franța între țările din lume care contribuie la lărgirea frontierelor cunoașterii pe acest segment al cercetării și inovării al sistemelor de laser”, a transmis ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, într-o conferință de presă prilejuită de demararea lucrărilor de construire a Centrului din Măgurele.
