Schimbările climatice nu înseamnă doar episoade spectaculoase de viscol sau furtuni violente. În sudul și estul României, riscul mai puțin vizibil este legat de apă. Datele europene privind resursele hidrice arată o tendință de scădere a debitelor în perioadele secetoase, alternată cu episoade scurte de precipitații intense, care nu reușesc să refacă rezervele subterane.
Stresul hidric* apare atunci când cererea de apă depășește disponibilul sustenabil. În anii recenți, agricultura românească a devenit tot mai dependentă de irigații, iar verile cu temperaturi ridicate cresc consumul atât în mediul rural, cât și în orașe. În paralel, infrastructura de distribuție a apei pierde volume semnificative prin rețele învechite.
Problema nu este doar cantitativă, ci și structurală. Episoadele de secetă prelungită afectează nivelul apelor subterane, iar reîncărcarea acestora este lentă. În lipsa investițiilor în retenție, modernizarea sistemelor de irigații și reducerea pierderilor din rețea, presiunea poate deveni constantă.
România nu este, în prezent, o țară cu deficit sever de apă la scară națională. Însă distribuția inegală și frecvența crescândă a perioadelor secetoase pot transforma stresul hidric într-o realitate regională recurentă.
Apa, la fel ca energia sau agricultura, devine un indicator al modului în care schimbările climatice reconfigurează vulnerabilitățile economice și sociale.
Stresul hidric* reprezintă situația în care cererea de apă într-o regiune depășește resursele disponibile sau când calitatea apei limitează utilizarea acesteia.
