Pleurotus citrinopileatus — ciuperca stridie aurie, iubită de gurmanzi și prezentă în kit-urile de cultivat acasă — a scăpat din cultură și invadează pădurile din America de Nord. Într-un deceniu, a apărut în peste 25 de state americane. Acolo unde se instalează, reduce la jumătate biodiversitatea fungică a copacilor colonizați.
Studiul publicat în Current Biology, condus de micologul Aishwarya Veerabahu de la Universitatea Wisconsin-Madison împreună cu cercetători ai USDA Forest Service și Universității din Florida, documentează primul caz cunoscut de ciupercă comestibilă cultivată comercial care evadează din cultură și perturbă semnificativ comunitățile fungice native din păduri nordamericane.
Cum a ajuns o ciupercă asiatică să domine pădurile americane
Pleurotus citrinopileatus este nativă din Asia de Est și a fost importată în America de Nord la începutul anilor 2000 pentru cultivare comercială, datorită productivității ridicate și gustului apreciat. Nu a rămas însă conținută. În jurul anului 2010, primele semnale de prezență în pădurile sălbatice au apărut în Wisconsin. De atunci, expansiunea a fost constantă — documentată prin platformele de știință civică iNaturalist și Mushroom Observer.
Mecanismul de răspândire este greu de controlat: o singură ciupercă poate elibera miliarde de spori. Sporii pot călători prin aer pe distanțe mari, pot supraviețui pe suprafețele kit-urilor de cultivat și pot fi transportați involuntar odată cu materialele lemnoase sau substraturile de cultură.
Ce se întâmplă în pădure când ciuperca invadează
Cercetătorii au colectat probe de lemn de la 26 de ulmi morți din pădurile din Wisconsin în vara anului 2022 — 15 dintre ei colonizați de ciuperca stridioară aurie. Prin extracție ADN și metabarcodare, au comparat comunitățile fungice din cele două tipuri de arbori.
Concluzia: copacii cu Pleurotus citrinopileatus adăposteau aproximativ jumătate din numărul de specii fungice față de copacii necolonizați. Compoziția comunităților era radical diferită. Specii native cu rol ecologic sau medicinal au dispărut sau au fost reduse drastic, în timp ce doar câteva specii au putut coexista cu invadatoarea.
Implicațiile merg dincolo de biodiversitate. Fungii nativi joacă roluri esențiale în ecosistemele forestiere: descompun lemnul mort, ciclizează nutrienții, sprijină creșterea plantelor și contribuie la stocarea carbonului în sol. Studii anterioare au arătat că o diversitate fungică mai mare este corelată cu emisii mai reduse de CO₂ din lemnul mort. Înlocuirea comunităților fungice native cu o singură specie invazivă poate, prin urmare, modifica ritmul de descompunere și bilanțul de carbon al pădurilor.
O problemă ignorată sistematic
Michelle Jusino, cercetătoare la USDA Forest Service și Universitatea din Florida, a subliniat că invaziile microbiene primesc mult mai puțină atenție decât plantele, insectele sau animalele invazive — deși impactul lor poate fi la fel de semnificativ. „Fungii invazivi fac parte din criza biodiversității. Sunt mici, dar impactul lor poate fi enorm.”
Nu există în prezent strategii de management pentru controlul răspândirii ciupercii stridii aurii în pădurile nord-americane. Eradicarea este practic imposibilă la scara la care s-a produs deja expansiunea. Alternativa explorată de rețele de micologi și cetățeni voluntari din Marea Britanie este de sens opus: distribuirea activă de kit-uri cu specii native de ciuperci stridii, pentru a le ajuta să concureze mai eficient cu invadatoarea.
Schimbările climatice amplifică problema: pe măsură ce temperaturile cresc, arealul potențial al speciei se extinde spre nord și spre alte habitate, inclusiv zone urbane.
