Există o prezumție confortabilă că poluanții din plastic sunt o problemă difuză, exterioară — în oceane, în sol, în lanțurile alimentare ale altor specii. Un studiu randomizat controlat publicat în Nature Medicine pe 22 aprilie 2026 spune că problema e mult mai personală și mult mai imediată.
Cercetătorii de la University of Western Australia au recrutat 211 de adulți sănătoși din Perth și le-au măsurat nivelurile urinare de ftalați și bisfenoli — două familii de chimicale larg utilizate în producția de plastic, clasificate ca perturbatori endocrini și asociate cu boli cardiovasculare, sindrom metabolic și disfuncții hormonale. Rezultatul: 100% din participanți aveau niveluri măsurabile de cel puțin șase chimicale diferite din plastic în organism. Fără excepție.
Studiul PERTH Trial
Cercetarea — Plastic Exposure Reduction Transforms Health Trial — a durat trei ani și a inclus o componentă de cohortă observațională și un trial randomizat controlat de șapte zile pe 60 de participanți selectați din cohorta inițială. Participanții au fost împărțiți în cinci grupuri, testând combinații de intervenții: alimente provenite de la peste 100 de producători care minimizau contactul cu plasticul de la fermă la farfurie, veselă și ustensile fără plastic și produse de îngrijire personală cu conținut redus de chimicale plastice.
La finalul celor șapte zile, rezultatele au fost clare și rapide: nivelurile urinare de ftalați au scăzut cu peste 44%, iar cele de bisfenoli cu peste 50%. Fără medicamente, fără proceduri medicale — doar schimbări în ce mâncau participanții, din ce recipiente și cu ce produse de igienă.
De unde vin chimicalele
Faza observațională a studiului a identificat sursele principale de expunere. Alimentele ultraprocesate, ambalate și conservate au fost cei mai importanți factori modificabili asociați cu niveluri ridicate de chimicale plastice în urină. Datele sunt coerente cu cercetări anterioare: o analiză a 312 de alimente testate din supermarketuri și restaurante a găsit ftalați sau bisfenoli în 86% din produse, inclusiv în lapte praf pentru bebeluși și pâine cu maia. Concentrațiile cele mai ridicate au apărut în alimentele ultraprocesate.
Mecanismul e simplu: plasticul din ambalaje, recipiente, folii de gătit și ustensile se degradează și transferă chimicale în alimente, în special la temperaturi ridicate sau în contact cu grăsimi și acizi. Produsele de îngrijire personală — creme, șampoane, parfumuri — contribuie suplimentar prin absorbție cutanată.
De ce contează dincolo de studiu
Ftalații și bisfenolii sunt perturbatori endocrini — interferează cu sistemul hormonal al organismului. Expunerea cronică e asociată cu rezistență la insulină, obezitate, boli cardiovasculare, infertilitate și, conform unor studii recente, cu modificări epigenetice similare celor observate în cancere. Studiul PERTH a identificat și asocieri negative între markerii cardiometabolici și niveluri ridicate de di(2-etilhexil) ftalat în urină.
Un editorial publicat în același număr din Nature Medicine, semnat de cercetători de la University of New Mexico, trage concluzia clară: schimbările individuale sunt posibile și au efect măsurabil, dar insuficiente la scara problemei. Reglementarea la nivel sistemic — restricții de utilizare a chimicalelor plastice în contact alimentar, standarde obligatorii pentru ambalaje, etichetare transparentă — este singura cale spre un impact de sănătate publică real.
UE a interzis deja mai mulți ftalați din materialele în contact cu alimentele și din produsele pentru copii. Dar sute de alte chimicale plastice rămân nereglementate sau insuficient studiate.
Rezultatul cel mai deranjant al studiului PERTH nu e că chimicalele din plastic ajung în corpul nostru — asta era știut. E că ajung în corpul fiecăruia, în cantități măsurabile, în fiecare zi, și că principala cale de intrare e farfuria.
