Pe 27 februarie 2026, Guvernul României a adoptat OUG 9/2026 — un act normativ care pare tehnic la prima vedere, dar care marchează o schimbare structurală în politica energetică a țării. Pentru prima dată în istoria legislației naționale, biometanul primește un cadru juridic propriu: definiții clare, drepturi și obligații specifice pentru producători, și — cel mai important — accesul explicit la infrastructura națională de transport și distribuție a gazelor naturale.
Până la această ordonanță, biometanul exista în România ca realitate tehnică, dar nu și ca realitate juridică. Investitorii care voiau să producă și să injecteze biometan în rețelele de gaze se loveau de un vid legislativ care genera incertitudine, bloca finanțările și împiedica operatorii de rețele să dezvolte proceduri clare de preluare. Banii stăteau pe loc. Proiectele rămâneau pe hârtie.
Ce este biometanul și de ce contează
Biometanul e biogazul — produs din fermentarea anaerobă a deșeurilor organice: resturi agricole, nămol de la stațiile de epurare, deșeuri alimentare, gunoi de grajd — care a fost purificat la standardele de calitate necesare injectării în rețelele de gaze naturale. Chimic, e identic cu gazul natural. Funcțional, poate înlocui gazul natural în orice aplicație industrială sau de încălzire. Strategic, e produs local, din resurse care altfel ar genera emisii de metan în atmosferă.
Acesta e argumentul central al OUG 9/2026: tranziția energetică nu se poate face exclusiv prin electrificare. Există sectoare — industria grea, procesele termice de înaltă temperatură, încălzirea — unde electrificarea directă e tehnic dificilă sau economic prohibitivă pe termen scurt și mediu. Biometanul e una dintre puținele soluții imediat disponibile pentru decarbonarea acestor sectoare, fără a necesita modificări majore ale infrastructurii existente.
Contextul european care a forțat mâna Guvernului
OUG 9/2026 nu e o inițiativă spontană. Ea răspunde la două presiuni simultane. Prima: Regulamentul (UE) 2024/1787, care impune statelor membre obligația de a interzice arderea la faclă de rutină a gazelor naturale — o practică prin care gazele asociate exploatărilor petroliere sunt arse inutil, generând emisii de CO₂ și mai ales de metan. România, cu 167 de ani de extracție de petrol și gaze și o industrie în care arderea la faclă a fost practică curentă, trebuia să creeze mecanisme alternative de valorificare a acestor gaze. Biometanul și capturarea gazelor din sonde izolate sunt tocmai aceste alternative.
A doua presiune: România avea obligația, prin Regulamentul (UE) 2026/261, să transmită Comisiei Europene până la 1 martie 2026 Planul Național de Diversificare a gazelor — document care trebuia să conțină măsuri operative, în vigoare. Fără OUG 9, planul ar fi fost gol de conținut. Riscul de procedură de infringement era real.
Ce prevede concret ordonanța
Modificarea principală vizează Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale. Biometanul e inclus explicit în titlul dedicat gazelor naturale, cu același regim de acces nediscriminatoriu la infrastructură ca și gazul natural, în măsura în care condițiile tehnice și de calitate sunt îndeplinite. Se definesc instalațiile de injecție a biometanului — echipamentele de reglare presiune, determinare calitate, ajustare putere calorifică, măsurare și telemetrie — și se stabilește că producătorii de biometan suportă integral costurile de racordare, fără a transfera aceste costuri consumatorilor finali prin tarife.
Potențialul României, în cifre
Nota de fundamentare a OUG 9/2026 estimează potențialul tehnic al României de producere a biometanului la aproximativ 501 ktep pe an — mii de tone echivalent petrol, o cantitate semnificativă pentru un sector aflat la zero. Proiectele investiționale deja anunțate ar putea asigura o primă pondere de 1,5% biometan în mixul național de gaze. Guvernul estimează că sectorul ar putea crea 20.000-25.000 de locuri de muncă directe și indirecte, preponderent în mediul rural.
Mediul rural e relevant și dintr-un alt unghi: România are una dintre cele mai mari suprafețe agricole din UE, o industrie de creștere a animalelor cu volum mare de deșeuri organice și numeroase stații de epurare subutilizate din perspectiva valorificării nămolului. Toate acestea sunt materie primă pentru producerea biometanului.
Ce rămâne de rezolvat
Cadrul legislativ e un prim pas necesar, nu o garanție de succes. Implementarea biometanului la scară necesită, în continuare, proceduri operaționale clare de la ANRE, scheme de sprijin pentru investiții, standardizarea proceselor de autorizare și, nu în ultimul rând, o piață funcțională de certificate de gaze verzi. Federația Patronală a Energiei a salutat OUG 9 ca „un start binevenit”, dar a subliniat că dialogul cu statul trebuie continuat pentru detalierea mecanismelor de implementare.
