În fiecare secundă, undeva în România, o conductă veche scapă apă în pământ. Apa a fost extrasă dintr-un râu sau dintr-un acvifer. A fost tratată chimic. A fost pompată cu energie electrică. A parcurs zeci de kilometri de infrastructură. Și s-a pierdut înainte să ajungă la robinet.
România pierde aproape jumătate din apa potabilă produsă. Potrivit datelor oficiale raportate Comisiei Europene pe 1 februarie 2026, din 1,2 miliarde de metri cubi de apă pompată în rețele, peste 565 de milioane se scurg în pământ prin avarii, conducte vechi sau sunt pur și simplu furate. Fiecare român conectat la rețea „pierde” anual aproximativ 40.000 de litri — apă tratată și plătită din factura lui, care nu a ajuns niciodată la el.
Această cifră nu e nouă. E documentată de ani de zile. Nimeni nu a rezolvat-o.
Auditul care a spus tot și nu a schimbat nimic
În august 2024, Curtea de Conturi a publicat rezultatele unui audit de performanță realizat pe o perioadă de cinci până la zece ani, privind sectorul de apă și canalizare din România. Documentul e unul dintre cele mai dure evaluări instituționale publicate recent despre o infrastructură publică românească.
Concluzia centrală: România are nevoie de un coordonator strategic și de o politică investițională coerentă. Sectorul funcționează fără viziune strategică integrată. Responsabilitățile sunt fragmentate. Investițiile sunt neunitare. Capacitatea administrativă e redusă. Întârzierile în implementarea proiectelor sunt cronice.
Cifrele concrete din audit sunt și mai dure. Gradul de utilizare a fondurilor alocate pentru investiții în apă și canalizare era de 78% pentru programele finanțate din fonduri europene și de 74% pentru cele din bugetul național, conform datelor la 31 decembrie 2022. Adică aproape un sfert din banii alocați nu s-au cheltuit. Și când s-au cheltuit, rezultatele au fost adesea nesatisfăcătoare: întârzieri mari în execuție, soluții tehnice necorespunzătoare, probleme de calitate, investiții realizate dar nefuncționale sau exploatate sub capacitate.
Un detaliu din audit explică de ce fondurile naționale au fost preferate celor europene: procedurile sunt mai permisive. Adică mai ușor de gestionat, mai puțin strict monitorizate, mai puțin expuse auditului extern. Rezultatul: absorbție mai mică de fonduri europene, proiecte cu mai puțin control al calității.
900 de operatori. 70% nelicențiați
România are peste 900 de operatori de apă și canalizare. Este un număr uriaș pentru o țară de 19 milioane de locuitori. Fragmentarea e extremă: operatori regionali mari, operatori locali mici, societăți municipale, servicii publice directe ale primăriilor.
Curtea de Conturi a documentat că 70% din acești operatori nu sunt licențiați. Peste 700 de unități administrativ-teritoriale operau fără autorizație sanitară la momentul auditului.
Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 impune operatorilor să asigure contorizarea cantităților de apă produse, distribuite și facturate, și să elaboreze programe de reducere a pierderilor atunci când acestea depășesc 20%. Pierderile medii la operatorii regionali sunt de aproximativ 50%. Legea spune că se impun lucrări de reabilitare dacă pierderile depășesc 20%. Pierderile sunt de 50%. Lucrările de reabilitare avansează lent.
Mecanismul de sancționare e paralizat din același motiv ca în cazul asigurărilor obligatorii de locuință: autoritatea care trebuie să aplice sancțiunea — primarul, consiliul local, autoritatea de reglementare ANRSC — are alte interese politice sau administrative care primează.
Apele Române: 450 de milioane de euro pierdute
Paralel cu sectorul de distribuție, Administrația Națională „Apele Române” gestionează infrastructura de apărare împotriva inundațiilor și resursele de apă brută. Și aici tabloul e similar.
În octombrie 2025, Corpul de Control al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor a publicat rezultatele unui control la Apele Române, dispus de ministra Diana Buzoianu. Concluzia: peste 450 de milioane de euro pierdute, investiții blocate și o gestiune defectuoasă a celor mai importante proiecte de infrastructură de apărare împotriva inundațiilor.
Raportul nu a produs urmări publice clare. Nu s-au anunțat demisii, dosare penale sau restructurări. Instituția funcționează în continuare în același format.
Criza de la Paltinu: ce se întâmplă când infrastructura cedează
La sfârșitul lui 2025, avaria de la Barajul Paltinu — sursa de apă pentru Ploiești și împrejurimi — a lăsat fără apă potabilă peste 100.000 de oameni pentru mai multe zile. Criza a scos la suprafață exact vulnerabilitățile documentate de Curtea de Conturi: infrastructură îmbătrânită, lipsă de redundanță, capacitate de reacție insuficientă.
Auditul Curții de Conturi din 2024 avertizase explicit asupra acestor riscuri. Criza de la Paltinu a confirmat, la câteva luni distanță, fiecare dintre ele.
30 de ani până la conformare. Dacă ritmul actual continuă
România rămâne, în 2023, țara cu cel mai redus acces la apă și canalizare din Uniunea Europeană. Rata de conectare la apă potabilă era de 77,6% din populația rezidentă în 2024, conform INS — în creștere față de 70,9% în 2019, dar sub media europeană de peste 94%.
Curtea de Conturi estimează că, la ritmul actual de implementare, România ar avea nevoie de aproximativ 30 de ani pentru a se conforma cerințelor UE. Odată cu adoptarea directivei revizuite privind epurarea apelor uzate urbane, termenele devin și mai strânse. Țintele pentru 2015 și 2018 au fost deja ratate. Conformarea completă, la viteza actuală, ar veni în jurul anului 2050.
Între timp, miliardele de euro investite în infrastructura de apă din România — 7 miliarde numai în ultimii 20 de ani, potrivit datelor disponibile — au produs rezultate parțiale. Nu pentru că banii n-au existat. Ci pentru că mecanismul de implementare a fost sistematic defectuos.
Cine plătește și cum
Costul acestui sistem disfuncțional are trei beneficiari ai facturii: abonatul, contribuabilul și mediul.
Abonatul plătește apa pierdută în rețea prin tariful aprobat de ANRSC. Cota de pierderi „justificate de starea tehnică a sistemului” este aprobată anual, per operator, de consiliul local sau adunarea generală a asociației de dezvoltare intercomunitară. Adică exact structura care ar trebui să sancționeze operatorul pentru pierderi excesive aprobă în același timp pierderile ca justificate.
Contribuabilul plătește prin fondurile publice naționale și europene direcționate spre reabilitarea rețelelor — fonduri absorbite parțial și cu eficiență scăzută, documentată de Curtea de Conturi.
Mediul plătește prin supraexploatarea surselor de apă brută: dacă jumătate din apa extrasă se pierde înainte să ajungă la utilizator, ai nevoie să extragi de două ori mai mult din râuri și acvifere pentru a furniza aceeași cantitate utilă.
Ce ar trebui să se schimbe și cine blochează
Curtea de Conturi recomandă consolidarea sectorului: absorbția operatorilor mici, nelicențiați, de către operatorii regionali mari. Recomandă mecanisme de control ex-ante și ex-post pentru investițiile din fonduri naționale. Recomandă un coordonator strategic național pentru sectorul de apă.
Niciuna din aceste recomandări nu a primit un calendar de implementare public după publicarea auditului în august 2024. Ministerul Mediului nu a publicat un plan de acțiune. ANRSC nu a anunțat măsuri de licențiere accelerată a operatorilor nelicențiați.
Criza de la Paltinu a produs declarații politice. Raportul Corpului de Control la Apele Române a produs un comunicat de presă. Auditul Curții de Conturi a produs recomandări.
România continuă să piardă jumătate din apa potabilă. Și fiecare român conectat la rețea plătește pentru ea.
