Călugărițele asiatice invazive nu arată ca niște musafiri periculoși. Sunt mari, spectaculoase și stau nemișcate pe frunze cu picioarele din față strânse ca pentru rugăciune. Când apar într-o grădină, oamenii le fotografiază. Uneori le mută cu grijă din drum. Puțini se gândesc că insecta elegantă poate fi semnul unei schimbări care începe deja să apese asupra faunei locale.
Două specii originare din Asia, Hierodula tenuidentata și Hierodula patellifera, au fost încadrate de cercetători drept specii alogene invazive în Europa. Nu doar pentru că au ajuns în afara arealului lor, ci pentru că se răspândesc repede, se reproduc eficient și pot afecta insectele și vertebratele mici din locurile pe care le ocupă.
Călugărițele asiatice invazive se răspândesc prin orașe
Aceste călugărițe au fost observate în Europa de mai bine de un deceniu, dar populațiile lor s-au extins puternic în ultimii ani. Orașele și zonele suburbane le oferă exact ce le trebuie: ierni mai blânde decât în afara localităților, grădini irigate, vegetație bogată și numeroase insecte de vânat.
O singură ootecă, învelișul în care femela depune ouăle, poate produce în medie aproximativ 200 de pui. Este aproape dublu față de capacitatea călugăriței europene, Mantis religiosa. Puii speciilor asiatice se atacă mai rar între ei, iar mai mulți supraviețuiesc până la maturitate. Când o specie aduce pe lume mai mulți urmași și pierde mai puțini pe drum, ocuparea unui teritoriu nou devine mai rapidă.
Schimbările climatice le ajută să înainteze spre nord. Iernile mai puțin dure permit ouălor și exemplarelor tinere să supraviețuiască în regiuni unde frigul ar fi limitat altădată extinderea lor. În același timp, comerțul cu plante, transporturile și creșterea călugărițelor ca animale exotice pot muta insectele sau ooteci întregi între țări.
O călugăriță mare nu se oprește la muște
Călugărițele sunt prădători. Nu mestecă frunze și nu atacă recoltele. Vânează alte animale, iar speciile asiatice sunt mai mari și mai robuste decât multe dintre insectele europene cu care împart grădinile.
În meniul lor pot intra fluturi, albine, viespi, cosași, alte călugărițe și numeroși polenizatori. Au fost observate capturând chiar și vertebrate mici, precum șopârle și broaște arboricole. Nu fiecare exemplar va produce un dezastru într-o grădină, dar o populație numeroasă poate crește presiunea asupra animalelor native.
Problema nu este că o călugăriță mănâncă o albină. Acest lucru se întâmplă și în ecosistemele naturale. Miza apare când un prădător nou, mare și prolific intră într-un loc unde prada nu a evoluat alături de el, iar speciile locale trebuie să împartă hrana și spațiul cu un concurent mai puternic.
Împerecherea poate deveni o capcană pentru speciile locale
Există și o formă mai ciudată de competiție. Masculii unor călugărițe europene pot fi atrași de femelele asiatice și pot încerca să se împerecheze cu ele. Întâlnirea nu produce urmași, dar se poate încheia cu masculul local mâncat de femela mai mare.
Pentru insecta capturată, este sfârșitul. Pentru populație, înseamnă și pierderea unui mascul care nu se mai reproduce cu femele din propria specie. Repetată suficient de des, această capcană poate reduce șansele călugărițelor native, mai ales acolo unde populațiile lor sunt deja mici.
Cercetătorii descriu astfel un atac pe mai multe niveluri: speciile asiatice consumă animale locale, concurează cu prădătorii nativi și pot perturba reproducerea călugărițelor europene. Ele nu cuceresc un ecosistem printr-o singură lovitură. Îl schimbă prin multe interacțiuni mici, greu de observat separat.
Una dintre specii este deja stabilită în România
Hierodula tenuidentata a fost raportată oficial în România în 2021, după observații realizate în mai multe localități. Au fost găsite exemplare adulte, pui și ooteci, semn că nu era vorba despre câteva insecte ajunse accidental, ci despre populații capabile să se reproducă.
Alte observații au confirmat ulterior prezența sa și în nord-vestul țării. Exemplare și ooteci au fost identificate în această regiune în 2022, 2023 și 2024. Răspândirea nu mai este, așadar, o amenințare aflată undeva în sudul Europei. Specia trăiește deja în România și poate continua să ocupe noi localități.
Nu există un motiv pentru ca oamenii să omoare orice călugăriță întâlnită. România are și specii native, utile în ecosistem, iar diferențele nu sunt întotdeauna evidente pentru un nespecialist. Fotografierea insectei și raportarea observației către platforme de biodiversitate sau specialiști sunt mai folositoare decât intervențiile făcute la întâmplare.
O invazie frumoasă rămâne tot o invazie
Cazul călugărițelor asiatice arată cât de ușor poate fi confundată noutatea cu un câștig pentru natură. O insectă mare, verde și spectaculoasă pare dovada că grădina este vie. Uneori chiar este. Alteori, fotografia surprinde începutul unei competiții pe care speciile locale nu sunt pregătite să o câștige.
Controlul acestor călugărițe va fi dificil dacă răspândirea lor continuă. Ootecile sunt mici, rezistă peste iarnă și pot fi mutate odată cu plantele sau materialele de grădinărit. De aceea, monitorizarea timpurie contează mai mult decât reacția târzie, când insecta este deja prezentă în sute de localități.
Nu toate speciile venite din alte regiuni devin invazive. Cele mai multe rămân rare sau dispar. Dar când o specie se reproduce repede, se adaptează orașelor și găsește o climă tot mai prietenoasă, frumusețea ei nu trebuie să ne adoarmă atenția. Călugărița asiatică nu vine cu zgomot. Stă nemișcată pe o frunză, până când ecosistemul din jur începe să se miște în favoarea ei.
