O brazdă pare formată din pământ, pietricele și rădăcini. În realitate, între particulele de sol se mișcă bacterii, ciuperci, nematode, acarieni, larve, râme și prădători microscopici. Unele descompun o frunză. Altele transportă nutrienți, construiesc pori sau țin sub control organismele care atacă plantele.
Biodiversitatea solului este infrastructura vie a agriculturii și a ecosistemelor. Nu se vede din mașină și nu apare în fotografia unui câmp proaspăt arat. Dispariția ei se observă mai târziu, când terenul reține mai puțină apă, se compactează, pierde materie organică și cere tot mai multe intervenții.
România vorbește mult despre fertilitatea solului, dar o măsoară încă predominant prin compoziție chimică. Azotul, fosforul și potasiul contează. La fel de important este cine trăiește acolo și ce funcții mai poate îndeplini.
Cine formează biodiversitatea solului?
La baza sistemului se află bacteriile și ciupercile. Ele descompun resturile organice și transformă compușii în forme pe care plantele le pot folosi.
Protozoarele și nematodele consumă microorganisme și eliberează nutrienți. Acarienii și colembolele mărunțesc materia vegetală. Râmele sapă galerii, amestecă straturile și produc agregate stabile.
Furnicile, termitele și alte animale pot modifica structura terenului. Unele sunt numite ingineri ai ecosistemului deoarece creează tuneluri, pori și spații folosite de alte organisme.
Biodiversitatea solului descrisă de FAO include organisme invizibile, fauna de dimensiuni medii, animalele mai mari și rădăcinile plantelor. Împreună formează o rețea de hrană în care fiecare grup influențează restul.
Un sol sănătos nu are nevoie de o singură specie miraculoasă. Are nevoie de diversitate și de redundanță. Dacă un microorganism scade, altul poate continua o parte din funcție. Când întregi grupuri dispar, sistemul devine fragil.
Ce face viața din sol pentru apă și culturi?
Organismele descompun frunzele, paiele și rădăcinile moarte. O parte din carbon revine în atmosferă, iar alta intră în materia organică stabilă.
Firele ciupercilor și substanțele produse de bacterii leagă particulele în agregate. Între ele rămân pori prin care circulă apa și aerul.
Râmele deschid galerii care permit infiltrarea precipitațiilor. Un teren cu structură bună primește mai ușor o ploaie puternică și pierde mai puțină apă prin scurgere.
Viața din sol poate descompune unii poluanți și poate bloca temporar alte substanțe. Nu transformă orice teren într-un filtru perfect, dar încetinește deplasarea contaminanților.
Organismele influențează și bolile plantelor. Unele bacterii și ciuperci concurează cu agenții patogeni. Un sol simplificat biologic poate lăsa mai mult spațiu pentru organismele oportuniste.
Solul nu este suportul pe care crește agricultura. Este o parte vie a culturii, chiar dacă nu ajunge niciodată în remorcă.
Cum este distrusă lumea de sub brazdă?
Arătura repetată rupe galerii și rețele fungice. Lasă terenul expus la vânt și ploi, iar materia organică se descompune mai repede.
Utilajele grele compactează solul, mai ales când intră pe teren umed. Porii se închid, oxigenul scade, iar rădăcinile pătrund mai greu.
Monocultura oferă aceeași hrană și același tip de rădăcină în fiecare an. Comunitatea biologică se simplifică odată cu peisajul de la suprafață.
Unele pesticide afectează organisme care nu sunt ținta tratamentului. Excesul de îngrășământ poate schimba relația dintre plante și ciupercile micorizice. Dacă planta găsește fosfor din abundență, investește mai puțin în parteneriatul subteran.
Solul lăsat gol se încălzește și pierde apă. Culturile de acoperire, resturile vegetale și rotația pot păstra hrană pentru microorganisme între două recolte.
Poluarea industrială, salinizarea, eroziunea și acoperirea cu beton închid și ele habitatul. Un teren sigilat sub o parcare nu mai produce hrană și nu mai absoarbe ploaia.
Cum poate România proteja biodiversitatea solului?
Primul pas este măsurarea. Analiza chimică trebuie completată cu indicatori biologici: respirație microbiană, râme, diversitate fungică și activitate enzimatică.
Al doilea este reducerea perturbării. Agricultura fără arătură nu este potrivită automat pentru orice teren, dar lucrările pot fi adaptate pentru a evita răsturnarea inutilă și compactarea.
Rotațiile cu mai multe specii și culturile de acoperire mențin rădăcini vii o perioadă mai lungă. Gunoiul de grajd și compostul pot aduce materie organică, dacă sunt folosite corect și fără contaminanți.
Gardurile vii, fâșiile înierbate și marginile necosite oferă refugii organismelor care se deplasează între terenuri. Protejarea solului nu se oprește la limita parcelei.
Subvențiile agricole ar trebui să plătească rezultate, nu doar practici declarate. Materia organică, infiltrarea și activitatea biologică pot arăta dacă terenul devine mai rezistent.
Restaurarea solului durează. Un câmp compactat ani întregi nu revine după o singură cultură verde. Dar degradarea poate fi încetinită din primul sezon.
România își numără pădurile, urșii și hectare cultivate. Următoarea frontieră este să numere viața care face toate aceste hectare posibile.
