Sub iarbă, pădure sau grădină, fire de ciupercă mai subțiri decât un fir de păr pot ajunge la rădăcinile mai multor plante. Când există o legătură fizică neîntreruptă, aceasta se numește rețea micorizică comună.
Planta oferă ciupercii zaharuri produse prin fotosinteză. Ciuperca explorează porii minusculi ai solului și îi poate aduce apă, fosfor sau azot din locuri în care rădăcina nu ajunge.
Aceeași ciupercă poate coloniza două sau mai multe plante. Prin rețea se pot deplasa nutrienți și compuși chimici. Totuși, imaginea populară a unui „internet al pădurii”, în care arborii discută și își ajută intenționat vecinii, merge mai departe decât permit dovezile.
Definiția rețelelor micorizice comune cere o legătură fizică directă și continuă între plante. Simplul fapt că mai multe rădăcini sunt înconjurate de aceeași specie de ciupercă nu dovedește că fac parte din aceeași rețea.
Nici schimbul nu este neapărat generos. Ciuperca urmărește propria supraviețuire, iar plantele concurează pentru lumină, apă și nutrienți. Relația poate ajuta, dezavantaja sau să nu schimbe deloc creșterea unei plante, în funcție de specie și mediu.
Sub picioarele noastre nu se află un cablu de internet vegetal. Se află ceva mai straniu: o piață biologică fără creier, în care plantele și ciupercile schimbă resurse de sute de milioane de ani.
