Hala este demolată, terenul este nivelat, iar panoul anunță apartamente, magazine sau parc industrial. Sub stratul nou de pământ pot rămâne rezervoare, gudroane, sol cu hidrocarburi, metale și deșeuri care nu apar în randarea proiectului.
Siturile contaminate din România sunt moștenirea activităților miniere, petroliere, chimice, metalurgice și militare. Unele sunt cunoscute. Altele apar abia când excavatorul schimbă culoarea pământului sau când apa din foraj capătă miros.
Problema nu este doar trecutul industrial. Este și viteza cu care terenurile urbane primesc o utilizare nouă înainte ca poluarea veche să fie înțeleasă complet.
Ce este un sit contaminat?
Un sit potențial contaminat este un teren unde activitățile anterioare pot fi lăsat substanțe periculoase. Statutul nu dovedește automat un risc inacceptabil.
Un sit contaminat este confirmat prin investigații. Probele arată prezența poluanților și necesitatea controlului sau remedierii.
Strategia națională pentru gestionarea siturilor contaminate identifica 210 situri contaminate și 1.183 potențial contaminate.
Inventarul a fost aprobat în 2015. Vârsta lui este parte din problemă. Între timp, companii s-au închis, terenuri s-au vândut, iar unele platforme și-au schimbat funcțiunea.
Un registru trebuie actualizat când apar informații noi. Altfel, absența terenului din listă poate fi confundată cu absența contaminării.
Ce poate rămâne îngropat sub o platformă industrială?
Industria petrolieră a folosit rezervoare, conducte, separatoare și bataluri. Scurgerile pot lăsa hidrocarburi în sol și în apa subterană.
Metalurgia și mineritul pot produce plumb, cadmiu, arsen, mercur și alte metale. Acestea nu se descompun precum un deșeu organic.
Fabricile chimice pot lăsa solvenți, pesticide, acizi și compuși persistenți. Unele substanțe se evaporă și pot pătrunde în clădiri sub formă de vapori.
Depozitele improvizate pot conține cenuși, zguri, nămoluri și recipiente îngropate. Înainte de reguli stricte, ascunderea sub pământ era o soluție ieftină.
Rezervorul îngropat poate rugini fără semn la suprafață. Contaminarea se deplasează lent și urmează direcția apei subterane.
Demolarea șterge fabrica din peisaj. Nu șterge chimia lăsată în sol.
Cum ajung poluanții la oameni?
Contactul direct apare când muncitorii, copiii sau locatarii ating solul contaminat. Praful poate fi inhalat sau dus în casă.
Plantele pot prelua anumite substanțe. Riscul depinde de poluant, concentrație și tipul culturii.
Apa subterană transportă contaminarea în afara limitei proprietății. Un puț vecin poate fi afectat de activitatea unei fabrici dispărute.
Compușii volatili pot migra prin porii solului și intra în subsoluri. Fenomenul se numește intruziune de vapori.
Construcția poate mobiliza poluarea. Excavarea ridică praf, iar pomparea apei din fundație modifică direcția fluxului subteran.
Riscul nu este dat doar de concentrație. Contează cine este expus și cum va fi folosit terenul. O platformă industrială are alte cerințe decât o grădiniță.
Cine răspunde pentru curățare?
Principiul european spune că poluatorul plătește. Identificarea poluatorului poate deveni dificilă după privatizări, falimente și transferuri de proprietate.
Noul proprietar poate cumpăra terenul fără să cunoască întreaga istorie. Contractul nu oprește poluantul la limita cadastrală.
Administrația trebuie să stabilească responsabilitatea și să evite situația în care curățarea rămâne la bugetul public.
Remedierea nu înseamnă mereu excavarea întregului teren. Solul poate fi tratat pe loc, izolat, spălat sau mutat în condiții controlate.
Uneori, utilizarea este limitată. Un teren poate fi sigur pentru industrie după izolarea contaminării, dar nepotrivit pentru locuințe.
Restricția trebuie înscrisă în documentațiile de urbanism și cartea funciară. Altfel, următorul proprietar poate transforma o soluție temporară într-un risc rezidențial.
Ce lipsește României?
Lipsește un registru public ușor de consultat, cu hartă, statut, poluanți, investigații și lucrări efectuate.
Documentele sunt dispersate între agenții, autorități locale, proprietari și proiecte de finanțare. Publicul vede greu traseul unui sit.
Înaintea schimbării destinației, investigația solului trebuie să fie obligatorie pentru activitățile istorice cu risc. Certificatul de urbanism ar trebui să indice trecutul industrial.
Analiza trebuie făcută de specialiști independenți, iar probele prelevate după o metodologie verificabilă.
Fondurile europene pot transforma platformele degradate în cartiere și spații verzi. Dar finanțarea construcției nu trebuie să grăbească închiderea dosarului de mediu.
Orașele au nevoie de aceste terenuri pentru a evita extinderea peste câmpuri. Refolosirea este o soluție bună numai după ce riscul de sub fundație a fost controlat.
Un teren industrial nu devine curat când primește un nume nou. Uneori, cea mai importantă parte a autorizației se află la câțiva metri sub ea.
