Setea pare unul dintre cele mai sigure sisteme de alarmă ale corpului. Ai nevoie de apă, ți se face sete, bei. Numai că, odată cu înaintarea în vârstă, această relație poate deveni mai puțin precisă. Setea la vârstnici poate fi diminuată, iar deshidratarea poate apărea înainte ca dorința de a bea să devină suficient de puternică.
Este o schimbare discretă. Nu doare, nu se vede în oglindă și nu are un moment precis de debut. Tocmai de aceea merită înțeleasă.
Corpul nu mai trimite întotdeauna alarma cu aceeași intensitate
MedlinePlus, serviciul medical al National Library of Medicine din SUA, include adulții în vârstă printre grupele cu risc mai mare de deshidratare. Una dintre explicații este simplă: unele persoane își pierd parțial senzația de sete pe măsură ce înaintează în vârstă.
La aceasta se pot adăuga medicamente care cresc eliminarea lichidelor, boli cronice, mobilitate redusă sau simplul fapt că accesul la apă nu este întotdeauna imediat.
Semnalul biologic rămâne util, dar devine mai puțin potrivit pentru strategia „beau numai când mi-e sete” în cazul unor persoane mai în vârstă.
Viața modernă ne-a separat de semnalele mediului
Strămoșii noștri nu trăiau la 22 de grade aproape constant. Temperatura varia, activitatea fizică varia, iar disponibilitatea apei avea o importanță practică permanentă.
Astăzi putem trece din apartamentul răcit în mașina climatizată, apoi într-un birou climatizat. Confortul este evident și poate proteja sănătatea în timpul căldurii extreme. În același timp, rutina face mai ușor să uităm de hidratare: stăm ore întregi la birou fără senzația evidentă că pierdem lichide.
Apa părăsește însă corpul permanent prin urină, respirație, piele și transpirație. Aerul condiționat nu oprește metabolismul apei.
Căldura transformă un semnal mai slab într-un risc mai mare
Vara, ecuația devine mai importantă. Temperaturile mari cresc pierderea de apă prin transpirație. Dacă setea este mai puțin intensă, diferența dintre necesar și aport poate crește fără senzația dramatică pe care mulți o asociază cu deshidratarea.
Oboseala, amețeala, gura uscată, urina mai închisă la culoare și urinarea mai rară pot apărea atunci când balanța apei se deteriorează. Formele severe necesită asistență medicală.
În oraș, mediul poate amplifica problema. Asfaltul, lipsa umbrei și nopțile foarte calde cresc stresul termic. Am explicat pe ȘtireaVerde.ro de ce temperatura din termometru nu descrie singură presiunea pe care mediul o exercită asupra corpului.
Nu există o cantitate universală de apă pentru toată lumea
Recomandările de tip „toată lumea trebuie să bea exact doi litri” simplifică excesiv problema. Necesarul depinde de vârstă, masă corporală, alimentație, activitate, temperatură, boli și medicamente. O parte din apă vine și din alimente.
Pentru persoanele cu afecțiuni renale, cardiace sau alte boli care necesită controlul lichidelor, creșterea arbitrară a consumului poate fi nepotrivită. Recomandarea medicală individuală are prioritate.
Ideea importantă este alta: odată cu vârsta, setea nu mai trebuie privită întotdeauna ca un contabil perfect al apei din organism.
Corpul nostru a evoluat cu un sistem extraordinar de detectare a lipsei de apă. Ironia modernă este că putem avea apă la un metru distanță, într-o sticlă pe birou, și totuși sistemul să uite să ne spună la timp să întindem mâna după ea.
