La marginea unui ghețar care se varsă direct în ocean, apa este rece, tulbure și încărcată cu material adus de topire. Ar putea părea un loc ostil pentru viață. În sudul Groenlandei, un robot subacvatic a arătat contrariul: ecosistemul de la marginea ghețarului găzduiește cantități neașteptat de mari de zooplancton, pești și alte organisme.
Observațiile au fost făcute la Naajat Sermiat, un ghețar marin din sudul Groenlandei. Un vehicul operat de la distanță a ajuns până la frontul glaciar, o zonă greu accesibilă și periculoasă. Imaginile au surprins simultan forma gheții sub apă, evacuarea apei de topire, sedimentele și organismele aflate exact la interfața dintre ghețar și ocean.
Ecosistemul de la marginea ghețarului era mult mai viu decât se presupunea
Observațiile prezentate în Communications Earth & Environment pe 28 august descriu o activitate biologică ridicată atât în luna mai, cât și în august. În apropierea frontului au fost observate cantități mari de zooplancton, pești și alte organisme.
Rezultatul schimbă o explicație folosită pentru productivitatea din fiordurile glaciare. O parte importantă a atenției era pusă pe apa de adâncime bogată în nutrienți, antrenată spre suprafață de jeturile de apă dulce care ies de sub ghețar. Noile imagini sugerează că organismele răspund și direct materialului provenit de la ghețar.
Asta transformă frontul glaciar într-o zonă activă, nu într-o simplă frontieră fizică. Gheața, apa dulce, sedimentele, apa marină și organismele se întâlnesc într-un spațiu îngust, iar procesele de acolo pot influența întregul fiord.
Ghețarul nu este doar un rezervor de gheață care se topește; la marginea lui poate exista o adevărată intersecție biologică.
Robotul a intrat într-o zonă pe care oamenii o observă foarte rar
Ghețarii marini se deosebesc de cei care se termină pe uscat prin faptul că frontul lor intră direct în contact cu oceanul. Topirea nu este controlată doar de temperatura aerului. Apa oceanică, salinitatea, circulația din fiord și forma frontului pot influența viteza cu care gheața pierde masă.
Fronturile glaciare sunt dificil de studiat direct. Blocuri de gheață se pot desprinde fără avertisment, apa este tulbure, iar curenții produși de topire pot fi puternici. Din acest motiv, multe explicații privind contactul dintre gheață și ocean se bazează pe măsurători realizate la distanță.
Echipa a combinat robotul subacvatic cu măsurători realizate din aer și de pe ambarcațiuni. Dronele au urmărit structura penelor de apă tulbure la câțiva metri de front, iar observațiile din fiord au arătat cum aceste pene se modifică pe măsură ce se îndepărtează.
Apa de topire poate pune în mișcare sedimente și particule, modifica salinitatea și schimba circulația locală. Într-un fiord, asemenea procese influențează locul unde ajung nutrienții și particulele organice, dar și zonele unde organismele găsesc hrană.
Retragerea ghețarilor poate schimba și lanțul trofic
Miza apare atunci când un ghețar marin se retrage suficient încât frontul să ajungă pe uscat. Atunci dispare contactul direct dintre masa de gheață și ocean. O interfață care funcționa ca zonă hidrologică și biologică activă poate fi reorganizată radical.
Dacă distribuția zooplanctonului se modifică, peștii care se hrănesc cu el pot răspunde la rândul lor. Dacă transportul sedimentelor și nutrienților se schimbă, efectele pot ajunge la productivitatea biologică a fiordului. Aceste relații trebuie însă măsurate, nu presupuse.
Autorii indică posibilitatea unor modificări ale rețelelor trofice, fluxurilor de carbon și ciclurilor nutrienților. Observațiile de la Naajat Sermiat nu înseamnă că fiecare ghețar marin are aceeași comunitate biologică.
Tocmai această limită face descoperirea interesantă. Ea identifică un mecanism care poate fi căutat în alte fiorduri. Dacă asemenea hotspoturi sunt răspândite, pierderea fronturilor marine ar avea o componentă ecologică mai complexă decât simpla dispariție a gheții.
De ce contează Groenlanda pentru o țară aflată la Marea Neagră
România nu are ghețari marini, iar ecosistemele arctice nu pot fi comparate direct cu Marea Neagră. Legătura este climatică și oceanografică. Programul PROMICE urmărește balanța de masă a calotei Groenlandei, a doua mare masă de gheață a planetei după Antarctica. Pierderea ei contribuie la creșterea nivelului mării și poate influența circulația oceanică.
StireaVerde a analizat deja riscurile asociate calotei Groenlandei și punctelor de basculare climatică. Noua cercetare adaugă o piesă mai puțin vizibilă: schimbarea gheții poate restructura ecosisteme locale înainte ca efectele globale să fie resimțite pe coastele îndepărtate.
Există și o lecție aplicabilă altor mări. Zonele de contact dintre mase de apă diferite pot concentra procese biologice importante, iar schimbările fizice pot produce efecte ecologice înainte de a apărea în statisticile globale.
Pentru știința climei, Groenlanda apare adesea în gigatone de gheață și milimetri de creștere a nivelului mării. Pentru biologie, aceeași margine poate însemna hrană și circulația nutrienților.
Sub apa întunecată de lângă Naajat Sermiat, robotul nu a găsit un spațiu gol care așteaptă să fie ocupat după topire. A găsit un ecosistem care există tocmai pentru că gheața și oceanul se întâlnesc acolo.
