Pe un acoperiș de beton, câteva zeci de centimetri de substrat pot susține legume, rădăcini, fungi și milioane de bacterii. Grădinile pe acoperiș sunt prezentate de obicei prin ceea ce vedem: frunze, roșii, umbră și suprafețe verzi. O cercetare din Ciudad de México arată că partea cea mai interesantă poate fi ascunsă sub plante.
Solurile artificiale de pe clădiri pot susține procese microbiene și biogeochimice comparabile cu cele observate în grădinile urbane amplasate direct pe teren, dacă managementul și aporturile organice sunt similare.
Grădinile pe acoperiș au fost comparate cu solul urban
Analiza publicată în Urban Ecosystems pe 29 august a urmărit cinci grădini din Ciudad de México: trei la nivelul solului și două pe acoperiș.
Au fost măsurate ciclurile carbonului și azotului, biomasa microbiană, activitatea enzimatică și structura generală a comunităților microbiene în sezonul uscat și în sezonul umed.
Rezultatul principal este mai nuanțat decât opoziția „sol natural versus substrat artificial”. Pentru multe funcții, diferențele dintre grădinile de acoperiș și cele de la sol au fost mai mici decât efectele sezonului.
Ratele potențiale de mineralizare a carbonului și azotului și mai mulți indicatori ai activității microbiene nu au prezentat diferențe majore între cele două tipuri de grădini.
Un acoperiș verde nu primește un sol adevărat prin simplul fapt că devine verde. Dar îl poate construi biologic, strat după strat.
Sezonul a contat mai mult decât poziția grădinii
Sezonul uscat și cel umed au reorganizat numeroase proprietăți ale substratului. pH-ul, azotul total și concentrațiile de amoniu au reacționat diferit, iar unele enzime microbiene au avut activități sezoniere distincte.
Când cei 18 indicatori funcționali au fost analizați împreună, separarea probelor a fost determinată mai puternic de sezon decât de faptul că grădina se afla pe acoperiș sau la nivelul solului.
Acest rezultat sugerează că irigarea, compostul, fertilizarea și plantele cultivate pot uniformiza o parte din funcționarea biologică a substraturilor urbane.
Comunitățile microbiene nu devin însă identice. Originea substratului și istoria lui lasă o „moștenire” biologică, mai vizibilă în anumite grupuri de fungi.
Ce înseamnă pentru orașele care vor mai mult verde
Acoperișurile verzi sunt promovate pentru reducerea temperaturii suprafețelor, retenția apei pluviale și biodiversitate. Agricultura urbană adaugă producția de hrană.
Studiul indică încă o funcție: substratul poate deveni un ecosistem biogeochimic activ, nu doar suport mecanic pentru rădăcini.
Asta poate conta pentru carbon, azot și reciclarea nutrienților. Un sol biologic activ transformă resturile organice și pune elementele nutritive din nou la dispoziția plantelor.
ȘtireaVerde a documentat deja nevoia de infrastructură verde pentru București și Ilfov. Acoperișurile nu pot înlocui parcurile sau pădurile urbane, dar pot ocupa suprafețe care altfel rămân complet minerale.
Bucureștiul are milioane de metri pătrați de acoperiș
Pentru România, provocarea este structurală. O grădină instalată pe acoperiș presupune verificarea rezistenței clădirii, hidroizolație, drenaj, siguranță și întreținere.
Substratul saturat cu apă este greu. Vegetația trebuie aleasă după expunerea la vânt, căldură și secetă. Irigarea poate deveni necesară în verile românești.
Rezultatul din Mexic nu înseamnă că orice strat de pământ pus pe o clădire capătă automat funcții ecologice bune. Managementul și materialele folosite contează.
Dar arată că diferența dintre „sol adevărat” și „substrat de acoperiș” nu trebuie evaluată doar după origine. Activitatea biologică poate transforma un material tehnic într-un mediu funcțional.
Orașele sunt construite în două dimensiuni atunci când vorbim despre spațiul verde: parcuri, aliniamente și curți. Acoperișurile adaugă o a treia. Iar sub frunzele vizibile de sus, milioane de microorganisme pot începe să reconstruiască funcții pe care betonul le eliminase complet.
