Un canal lateral al Dunării, în nordul Serbiei, s-a retras până la câteva ochiuri de apă. Bărcile au rămas pe teren crăpat, iar peștii juvenili s-au înghesuit în apă care a trecut de 30°C. Imaginea descrie foarte bine seceta și piscicultura din Europa în vara lui 2026: când apa dispare, problema nu rămâne în natură. Intră în ferme, în costurile de producție și, uneori, în oferta de pește din anii următori.
Valul de căldură și deficitul de apă au afectat râuri, lacuri și ferme piscicole din Serbia, Ungaria, România, Cehia, Bosnia și Slovenia. În Ungaria, 1.588 de hectare de iazuri piscicole s-au uscat, aproape 280 de tone de pește au murit în 20 de ferme, iar pierderea estimată de venituri a ajuns la 1,3 miliarde de forinți, echivalentul a aproximativ 4,2 milioane de dolari.
Seceta și piscicultura: de ce apa puțină devine rapid apă periculoasă
Peștii nu au nevoie doar de un volum minim de apă. Au nevoie de temperatură și oxigen compatibile cu metabolismul lor. Pe măsură ce apa se încălzește, capacitatea ei de a păstra oxigen dizolvat scade. Într-un bazin puțin adânc, încălzirea este rapidă, iar densitatea mare de pește amplifică presiunea.
În Cehia, crescătorii au redus sau oprit hrănirea, au aerat iazurile și, în unele cazuri, le-au golit înainte ca situația să devină critică. În Slovenia, pompierii au pompat opt milioane de litri de apă în lacul Pristava pentru a limita riscul de sufocare a peștilor. În Bosnia, fermele de păstrăv au o vulnerabilitate suplimentară: specia are nevoie de apă rece și bogată în oxigen.
Pentru o fermă piscicolă, seceta nu înseamnă doar un iaz mai mic. Înseamnă mai puțin oxigen, mai puțin spațiu biologic și mai puțin timp pentru intervenție.
România resimte încă pierderile produse în 2023 și 2024
Pentru crescătorii români de crap, efectul unei secete nu se termină odată cu sezonul. Cătălin Platon, președintele Asociației Naționale a Producătorilor din Pescărie ROMFISH, spune că ciclul de producție al crapului durează trei sau patru ani. O generație pierdută în 2023 lasă, prin urmare, un gol care poate fi resimțit și în 2026.
Secetele severe din 2023 și 2024 au redus apa disponibilă pentru ferme, iar producătorii români reclamă și felul în care resursa a fost împărțită. În perioadele de deficit, irigațiile agricole au fost prioritizate, iar unele ferme piscicole au rămas fără apa necesară menținerii bazinelor.
Această competiție pentru apă este relevantă dincolo de piscicultură. Dunărea susține navigație, agricultură, energie, comunități și ecosisteme. ȘtireaVerde a documentat deja cum nivelul scăzut al Dunării afectează transportul, porturile și economia, iar fermele de pește adaugă încă un sector la aceeași ecuație.
De ce o secetă poate reduce producția pentru mai mulți ani
Crapul comercial nu este rezultatul unui singur sezon. Puietul trece prin mai multe etape până ajunge la dimensiunea de vânzare. Dacă o fermă pierde masiv o generație, nu poate reface instantaneu stocul în anul următor.
Aici apare diferența față de multe culturi anuale. Un fermier poate pierde o recoltă de cereale și poate însămânța din nou în sezonul următor. În piscicultură, biologia speciei impune un calendar mai lung, iar deficitul de pește se poate transmite prin mai multe cicluri comerciale.
Problema nu este numai mortalitatea. Creșterea poate încetini atunci când fermierii reduc hrănirea pentru a limita consumul de oxigen. Apa mai caldă poate accentua stresul fiziologic, iar volumele mici pot concentra nutrienții și materia organică. Rezultatul poate fi producție mai mică chiar și atunci când peștii supraviețuiesc.
În Ungaria, producătorii au fost obligați uneori să golească un iaz și să transfere apa către altul pentru a salva peștii rămași. Este o imagine clară a economiei secetei: nu mai administrezi producția optimă, ci alegi ce parte poate fi salvată.
Ce ar trebui să însemne adaptarea pentru piscicultura din România
Aeratoarele, pompele și intervențiile de urgență sunt utile, dar nu pot înlocui o strategie de apă. Fermele au nevoie de posibilități de stocare, bazine gestionate pentru perioade extreme și reguli clare privind alocarea resursei atunci când agricultura, energia și ecosistemele concurează pentru aceleași debite.
Pentru România, miza este și economică. O fermă piscicolă produce hrană și locuri de muncă, dar poate întreține și suprafețe de apă cu valoare pentru păsări și alte specii. Pierderea fermei nu înseamnă automat doar mai puțin pește pe piață.
Schimbările climatice cresc probabilitatea și severitatea unor episoade de căldură și secetă în multe regiuni europene, dar atribuirea unui singur episod necesită analize climatologice dedicate. Pentru piscicultură, mecanismul fizic este însă direct: apă mai puțină și mai caldă înseamnă o marjă mai mică de siguranță.
Peștele mort apare la suprafață într-o zi. Într-o fermă de crap, pierderea poate rămâne în bilanț trei sau patru ani, exact cât durează să reconstruiești generația pe care seceta a scos-o din apă.
