În Marea Marmara, poluarea nu arată întotdeauna ca o pată de petrol. Uneori capătă forma unei mase groase, lipicioase, care se întinde la suprafață și în coloana de apă. Turcia încearcă acum să reducă riscul revenirii acestui „mucilagiu marin” printr-un program de aproximativ 400 de milioane de euro, orientat în primul rând către stații avansate de epurare a apelor uzate.
La 4 septembrie 2026, Turcia și Asian Infrastructure Investment Bank au semnat un acord de cooperare pentru investiții de mediu, infrastructură urbană și climă. Prima etapă vizează regiunea Marmara. Pachetul anunțat pentru Marea Marmara are o valoare de aproximativ 400 de milioane de euro și urmărește extinderea tratării biologice avansate a apelor uzate.
Ce este mucilagiul marin și de ce apare
Mucilagiul marin este o acumulare de materie organică produsă de microorganisme, în special fitoplancton, în condiții favorabile. Excesul de nutrienți din ape uzate și agricultură, temperaturile ridicate și circulația slabă a apei pot accelera fenomenul. Rezultatul poate fi o masă vâscoasă care acoperă suprafața, se depune pe fund și reduce schimburile de oxigen.
Pentru viața marină, problema nu este doar aspectul. Depunerile pot sufoca organisme bentonice, pot afecta icrele și habitatele, pot bloca plasele pescarilor și pot modifica lanțurile trofice. Marea Marmara a trecut deja prin episoade severe de mucilagiu, cu efecte asupra pescuitului și biodiversității.
Regiunea este una dintre cele mai industrializate ale Turciei și concentrează orașe, industrie și populație într-un bazin marin relativ închis. Asta face ca fiecare litru insuficient epurat să intre într-un sistem cu capacitate limitată de dispersie.
De ce epurarea biologică avansată contează
Stațiile clasice pot elimina o parte importantă din materia organică și solide, dar controlul eutrofizării cere reducerea nutrienților, mai ales azot și fosfor. Tratarea biologică avansată este proiectată tocmai pentru a coborî aceste încărcări înainte ca apa să ajungă în mare.
Ministerul turc al Mediului spune că investiția va crește capacitatea de epurare, va extinde instalațiile avansate și va întări infrastructura de mediu. Acordul nu garantează dispariția mucilagiului, pentru că temperatura apei, circulația marină și sursele difuze de nutrienți rămân factori importanți. Dar reducerea apelor uzate insuficient tratate atacă una dintre cauzele controlabile.
Marmara nu este izolată de Marea Neagră
Marea Marmara comunică prin Bosfor cu Marea Neagră și prin Dardanele cu Marea Egee. Din acest motiv, problema este relevantă și pentru România. Legătura nu presupune că mucilagiul din Marmara va ajunge automat pe litoralul românesc, dar cele două mări fac parte dintr-un sistem regional conectat prin schimburi de apă și nutrienți.
În Marea Neagră, eutrofizarea și presiunile provenite din agricultură, ape uzate și râuri sunt probleme vechi. România are propriile vulnerabilități legate de infrastructura de canalizare și epurare. Tehnologiile de captare a poluanților din apele uzate devin astfel tot mai importante pentru reducerea presiunii asupra ecosistemelor acvatice și pentru limitarea încărcării cu nutrienți și contaminanți.
Pentru litoralul românesc, lecția Marmara este simplă: marea primește nota de plată pentru ceea ce orașele și agricultura trimit în apă. Când nutrienții se acumulează, efectele pot apărea departe de conducta de evacuare.
Legătura dintre nutrienți și oxigen este esențială. Azotul și fosforul pot alimenta înmulțirea excesivă a algelor și microorganismelor. Când această biomasă moare și este descompusă, bacteriile consumă oxigenul dizolvat. În zone cu circulație redusă, efectul poate coborî până la hipoxie, adică niveluri de oxigen prea mici pentru multe organisme. De aceea, o mare poate părea calmă la suprafață în timp ce fundul ei pierde treptat condițiile necesare unor specii.
Pentru România, comparația utilă nu este imaginea spectaculoasă a mucilagiului, ci mecanismul. Dunărea transportă nutrienți dintr-un bazin uriaș, iar litoralul primește presiuni din mai multe state. Controlul apelor uzate, al îngrășămintelor și al deversărilor industriale nu produce rezultate instantanee, dar reduce materia care alimentează dezechilibrele biologice. În ecosistemele marine, prevenția este mai ieftină decât restaurarea.
400 de milioane de euro pentru o problemă care începe pe uscat
Programul este și un exemplu de politică climatică și urbană care ajunge în mare. Creșterea temperaturilor poate favoriza dezechilibre biologice, dar infrastructura de canalizare și epurare rămâne instrumentul pe care administrația îl poate controla direct.
Acordul a fost semnat la Istanbul în contextul pregătirilor pentru COP31, iar Turcia este deja una dintre principalele destinații de investiții ale AIIB. Detaliile etapelor următoare și valoarea totală a cooperării nu au fost încă prezentate.
Marmara arată de ce curățarea unei mări nu începe pe plajă. Începe în canalizare, în stația de epurare și în concentrația de azot și fosfor care nu mai ajunge în apă. Mucilagiul este partea vizibilă. Infrastructura care îl poate preveni rămâne, de cele mai multe ori, sub pământ.
