Pe 1 septembrie, la Bruxelles au ajuns proiectele de planuri naționale de refacere a naturii. România nu a trimis niciunul.
Comisia Europeană a primit documentele și a intrat în faza de evaluare. Va transmite observații statelor membre și le va publica. Cinci state din 27 au respectat termenul: Spania, Țările de Jos, Portugalia, Luxemburg și Bulgaria. Restul de 22, România inclusiv, l-au ratat.
Ce trebuia să conțină planul
Regulamentul (UE) 2024/1991 privind refacerea naturii a intrat în vigoare în august 2024. Cere fiecărui stat un document cu măsurile pentru țintele de 2030. Plus o perspectivă strategică până în 2040 și 2050. Ținta centrală: refacerea a cel puțin 20% din suprafețele terestre și marine degradate până în 2030.
Pentru România, miza e mai mare decât media europeană. Peste 50% din habitatele forestiere sunt în stare degradată. 23% din teritoriul țării intră în rețeaua Natura 2000. Rata utilizării circulare a materialelor e de 1,3%, cea mai scăzută din Uniune. Am detaliat cifrele în ancheta despre planul de restaurare pentru care România nu era pregătită, publicată în aprilie. Atunci nu exista niciun proiect în consultare și nicio structură desemnată să coordoneze procesul.
Ce s-a întâmplat între aprilie și septembrie
În mai, Ministerul Mediului a anunțat o finanțare de 17 milioane de lei pentru elaborarea planului. Banii vin din Programul Operațional Asistență Tehnică. Orizontul de implementare e de 24 de luni, între 2026 și 2028.
Aritmetica e problematică. Termenul regulamentului era 1 septembrie 2026. Proiectul de finanțare a fost aprobat în mai 2026. Se întinde până în 2028. Documentul care trebuia depus acum urmează să fie construit doi ani după scadență.
Ministerul a răspuns că planul e „în curs de elaborare”. Invocă nevoia unei fundamentări tehnice și științifice extinse. Nu a indicat o dată de depunere.
Ce urmează pentru statele restante
Planurile trimise pe 1 septembrie sunt proiecte, nu versiuni finale. Comisia le evaluează împreună cu autoritățile naționale. Formulează observații, care devin publice. Versiunile definitive trebuie completate în termen de un an, până în septembrie 2027.
Statele care nu au depus nimic intră într-o situație diferită. Nu au ce să primească observații. Pierd runda de dialog tehnic din care celelalte ies cu documente corectate. Comisia nu aprobă formal planurile. Responsabilitatea conținutului și a implementării rămâne la statul membru. Evaluarea e singurul mecanism de calibrare înainte de termenul din 2027.
Cât costă refacerea și cine plătește
Comisia estimează o nevoie de finanțare de 11–13 miliarde de euro anual la nivelul Uniunii. Cifra e preliminară și se bazează pe informațiile transmise până acum. Danemarca, Germania și Irlanda au alocat deja miliarde pentru programe proprii de reconstrucție ecologică.
România a alocat 17 milioane de lei. Pentru a scrie documentul, nu pentru a executa ceva din el. Diferența dintre cele două sume nu e o eroare de scară. E distanța dintre o obligație asumată și o obligație bugetată.
Termenul din 1 septembrie era cunoscut din august 2024. A trecut fără ca cineva să explice de ce. România are 6,9 milioane de hectare de pădure. Planul de refacere a naturii nu există nici măcar ca ciornă.
