Aspretele, Romanichthys valsanicola, este unul dintre cele mai rare animale ale României și unul dintre cei mai amenințați pești de apă dulce ai Europei. Specia trăiește natural numai în România și mai supraviețuiește în prezent doar în râul Vâlsan, afluent al Argeșului. Este un pește mic, adaptat apelor reci, limpezi, rapide și bine oxigenate, unde se ascunde sub pietre și se hrănește cu nevertebrate acvatice. IUCN îl clasifică drept critic periclitat. Monitorizarea desfășurată între 22 și 25 septembrie 2026 a identificat 150 de exemplare. În 2025 fuseseră găsite 181. Dintre exemplarele din acest an, 114 trăiau într-un sector de numai 450 de metri.
Aspretele este o specie pe care planeta o mai păstrează într-un singur râu românesc
Specia a fost descrisă științific în 1957. În trecut, aspretele era prezent în Argeș, Râul Doamnei și Vâlsan. Distribuția actuală s-a contractat până la un sector al Vâlsanului.
Peștele preferă apa rece, curată și rapidă. Fragmentarea râului, reducerea debitului, poluarea și modificarea substratului îi pot micșora habitatul disponibil.
Dispariția aspretelui din Vâlsan ar însemna dispariția speciei la nivel global.
Această realitate schimbă proporțiile oricărei intervenții locale. Un prag de beton, o captare de apă sau o stație de epurare defectuoasă nu afectează doar o populație regională. Pot afecta întreaga populație mondială cunoscută.
150 de exemplare găsite, iar 76% stau pe 450 de metri
Monitorizarea anuală a aspretelui din Vâlsan a fost realizată de echipa de ihtiologi a programului „Aspretele Trăiește”, derulat de Fundația Centura Verde în parteneriat cu Fauna & Flora. Datele aparțin organizației care desfășoară programul de conservare.
Echipa a găsit 150 de aspreți în nouă dintre cele 21 de stații monitorizate, pe un sector de aproximativ 10 kilometri.
Numărul este mai mic decât cele 181 de exemplare identificate în 2025.
114 dintre cei 150 de aspreți identificați în 2026 se concentrează pe numai 450 de metri de râu.
Acel segment reprezintă sub 5% din lungimea pe care prezența speciei a fost confirmată.
Un prag de beton în amonte, o problemă de apă în aval
Fundația Centura Verde descrie sectorul cu cea mai mare densitate drept prins între două bariere. În amonte există un prag de beton pe care peștele nu îl poate depăși. În aval funcționează stația de epurare Brădetu.
Organizația afirmă că monitorizarea indică o corelație între poziția stației și scăderea numărului de exemplare din aval. Corelația nu demonstrează singură relația cauzală. Ea justifică însă monitorizarea independentă a calității apei și a funcționării instalației.
O a doua problemă este debitul. În aval de barajul Vâlsan și de captarea Dobroneagu, debitul ecologic nu este întotdeauna asigurat, susține programul de monitorizare.
Mai puțină apă înseamnă mai puțin habitat și diluarea mai slabă a poluanților. Pentru un pește specializat în ape rapide și bine oxigenate, cantitatea de apă este parte din habitat.
Protecția unei specii înseamnă protecția râului, nu numai numărarea peștilor
România are în Vâlsan o specie pe care nicio altă țară nu o poate conserva în locul ei. Această exclusivitate biologică vine cu o responsabilitate la fel de exclusivă.
Conservarea speciilor rare nu poate funcționa fără restaurarea habitatului. Aceeași regulă se aplică aspretelui. Reproducerea, monitorizarea sau mutarea unor exemplare nu rezolvă un râu cu debit insuficient, bariere fizice sau apă degradată.
Populația găsită în 2026 nu este doar mică. Este concentrată spațial într-un mod care mărește vulnerabilitatea la un singur incident local.
Dacă 76% din exemplarele observate depind de 450 de metri, o avarie, un episod sever de poluare sau o modificare hidrologică în acel sector capătă o miză globală.
Aspretele încape într-o palmă. Habitatul de care depinde aproape întreaga lui populație observată în 2026 încape într-o plimbare de câteva minute de-a lungul râului.
