Sub stratul de pământ care acoperă o groapă de gunoi continuă să existe o fabrică biologică. Resturile organice se descompun fără oxigen și produc metan. O parte este captată prin instalații. O altă parte încearcă să ajungă prin sol spre atmosferă.
În acel strat există însă microorganisme capabile să consume metanul. O cercetare coordonată de University of Waterloo arată că eficiența lor depinde puternic de două variabile aparent banale: câtă apă există în sol și ce temperatură are acesta.
Experimentele asupra oxidării metanului în straturile de acoperire ale depozitelor au găsit cele mai mari rate de consum la niveluri moderate de temperatură și umiditate.
Întrebarea este dacă un strat de pământ poate reduce efectiv impactul climatic al unei gropi de gunoi. Da, prin oxidarea biologică a unei părți din metan. Dar numai dacă solul este proiectat și menținut în condiții în care microorganismele pot funcționa.
Depozitul produce metan mult după ce ultimul camion a plecat
Metanul apare prin degradarea anaerobă a materiei organice din deșeuri. Procesul continuă după închiderea depozitului.
Gazul are o putere de încălzire mult mai mare decât dioxidul de carbon pe termen scurt. Din acest motiv, reducerea emisiilor de metan este una dintre căile rapide pentru limitarea încălzirii.
Depozitele moderne pot folosi puțuri și conducte pentru captarea gazului. Sistemele nu rețin însă întotdeauna întreaga cantitate produsă.
O parte migrează prin corpul depozitului și ajunge spre suprafață. Acolo intervine stratul de sol.
Închiderea corectă a depozitelor de deșeuri din România presupune tocmai sisteme de acoperire, control al gazului și monitorizare pe termen lung.
Bacteriile metanotrofe funcționează ca un filtru biologic
În sol există microorganisme numite metanotrofe. Ele folosesc metanul ca sursă de energie și carbon.
În procesul metabolic, metanul este oxidat și transformat în principal în dioxid de carbon și apă. Deși și CO₂ este gaz cu efect de seră, transformarea reduce puternic efectul climatic comparativ cu eliberarea directă a metanului.
Acest mecanism transformă stratul de acoperire într-un biofiltru.
University of Waterloo a combinat incubări de laborator cu modele de difuzie și reacție pentru a observa ce se întâmplă atunci când temperatura și conținutul de apă al solului variază.
Cele mai bune rezultate nu apar la extreme.
Prea multă apă poate fi la fel de problematică precum prea puțină
Microorganismele au nevoie de apă pentru activitate biologică. Un sol foarte uscat le limitează metabolismul.
Excesul de apă poate însă umple porii solului și reduce accesul oxigenului. Oxidarea metanului are nevoie atât de metan, cât și de oxigen.
Temperatura controlează la rândul ei viteza reacțiilor microbiene. Frigul încetinește activitatea, iar temperaturile prea ridicate pot reduce performanța comunității biologice.
Experimentele au indicat un optimum în condiții moderate, nu la valorile maxime ale umidității sau temperaturii.
Această observație devine relevantă într-un climat cu secete mai lungi și ploi mai intense. Același strat de sol poate trece într-un an de la uscăciune severă la saturație cu apă.
Pentru România, închiderea unei gropi trebuie gândită și climatic
România încă gestionează moștenirea depozitelor neconforme și a instalațiilor închise incomplet. Nouă depozite dintre cele asumate la aderarea la UE rămâneau problematice în 2026.
Acoperirea finală nu este doar operațiunea prin care gunoiul este ascuns sub pământ.
Grosimea stratului, textura solului, drenajul și capacitatea de a păstra umiditatea influențează atât migrarea gazului, cât și comunitatea microbiană care îl poate consuma.
Cercetarea canadiană nu oferă o rețetă universală pentru fiecare depozit românesc. Clima, tipul solului, compoziția deșeurilor și cantitatea de gaz diferă.
Oferă însă un principiu de proiectare: stratul de acoperire poate fi tratat ca o componentă activă a sistemului de control al emisiilor, nu doar ca un capac.
O groapă de gunoi închisă nu încetează să respire.
Diferența este dacă metanul ajunge direct în atmosferă sau întâlnește, în ultimii centimetri de sol, o comunitate microscopică pregătită să îl consume.
