Un copac plantat pentru umbră poate deveni el însuși victima căldurii de care ar trebui să protejeze orașul. Frunzele se supraîncălzesc, fotosinteza își pierde eficiența, iar capacitatea arborelui de a răcori aerul poate fi afectată. Copacii rezistenți la caniculă nu sunt neapărat speciile exotice provenite din regiuni fierbinți. O cercetare asupra a 17 specii utilizate în orașul spaniol Córdoba arată că stejarul de stâncă mediteraneean și măslinul suportă mai bine temperaturile ridicate decât portocalul ornamental și alte specii subtropicale.
Diferența are legătură cu structura frunzelor și adaptarea plantelor la lipsa apei. Pentru orașele românești, unde arborii sunt tot mai expuși la secetă și suprafețe supraîncălzite, rezultatul ridică o întrebare practică: alegem copacii după aspect sau după capacitatea lor de a supraviețui condițiilor viitoare?
Copacii rezistenți la caniculă nu sunt întotdeauna cei proveniți din țări fierbinți
Córdoba, situată în sudul Spaniei, are veri lungi și foarte calde. Străzile, trotuarele și clădirile acumulează energie solară, iar arborii sunt expuși simultan la căldură și disponibilitate redusă a apei.
Sonia Vega și Cristina C. Bastias, de la Universitatea din Córdoba, au analizat 17 specii prezente în spațiile urbane ale orașului.
Selecția a inclus arbori mediteraneeni, specii din regiuni temperate și plante ornamentale de origine subtropicală. Au fost examinate, între altele, măslinul, stejarul de stâncă, stejarul de plută, frasinul, plopul, ulmul, portocalul, catalpa și jacaranda.
Rezultatele au arătat diferențe importante între speciile comparate. Măslinul și stejarul de stâncă au demonstrat cea mai ridicată toleranță la căldură din grupul analizat.
Portocalul ornamental s-a numărat printre speciile vulnerabile, deși provine dintr-un climat considerat cald.
Explicația este că un climat subtropical nu înseamnă doar temperaturi ridicate. Umiditatea și disponibilitatea apei pot fi mult diferite de condițiile unui oraș mediteraneean afectat de secetă.
O plantă obișnuită cu veri calde, dar umede, poate suporta mai greu combinația dintre căldură, aer uscat și sol deshidratat.
Ce se întâmplă cu frunzele când temperatura devine excesivă
Arborii își răcoresc mediul prin umbrire și evapotranspirație. Apa absorbită prin rădăcini circulă prin plantă, iar o parte este eliberată sub formă de vapori prin frunze.
Procesul poate contribui la reducerea temperaturii din apropierea vegetației. Dar funcționarea lui depinde de starea fiziologică a arborelui și de existența apei disponibile.
Pentru evaluarea toleranței la căldură a celor 17 specii, echipa a urmărit modificările eficienței aparatului fotosintetic.
Metoda utilizată a fost fluorescența clorofilei, care permite identificarea temperaturilor la care structurile implicate în fotosinteză încep să fie afectate.
Arborii care tolerează temperaturi mai mari pot menține mai bine funcționarea aparatului fotosintetic în condițiile testate.
Rezistența a fost asociată cu anumite caracteristici ale frunzelor și lemnului: frunze mai groase, masă foliară mai mare raportată la suprafață și densitate ridicată a lemnului.
Aceste trăsături sunt frecvente la plantele adaptate să economisească apă și resurse.
În schimb, simpla împărțire a arborilor în specii cu frunze persistente și specii cu frunze căzătoare nu a explicat diferențele de toleranță identificate.
Experimentul a evaluat sensibilitatea fiziologică a frunzelor, nu supraviețuirea arborilor maturi timp de zeci de ani într-un oraș.
Un arbore poate oferi umbră, dar poate pierde capacitatea de a răcori aerul
Arborii urbani sunt frecvent prezentați drept soluții naturale împotriva insulelor de căldură. Beneficiul este real, dar nu toate speciile îl pot furniza în aceleași condiții.
În timpul secetei, plantele își pot închide stomatele, porii prin care schimbă gaze și elimină vapori de apă. Mecanismul limitează pierderile de apă, dar poate reduce și răcirea prin evapotranspirație.
În paralel, temperaturile excesive pot afecta aparatul fotosintetic. Arborele rămâne prezent, dar funcționarea sa ecologică se modifică.
Întrebarea este dacă speciile cele mai rezistente la căldură oferă automat cea mai bună răcire urbană. Nu. Toleranța fiziologică este doar unul dintre criterii.
Contează dimensiunea coroanei, suprafața umbrită, ritmul de creștere, accesul la apă, sistemul radicular și capacitatea de adaptare la solurile urbane.
Un arbore care suportă temperaturi extreme poate avea o coroană prea mică pentru a umbri eficient un bulevard. Invers, o specie cu umbră abundentă poate necesita cantități mari de apă.
Alegerea corectă presupune evaluarea simultană a rezistenței și a serviciilor ecosistemice oferite.
Ce arbori ar trebui plantați în orașele României
Bucureștiul, Craiova, Timișoara și alte orașe românești se confruntă cu perioade de căldură intensă, soluri compactate și spații verzi fragmentate.
În aceste condiții, vegetația urbană poate contribui simultan la reducerea căldurii și la protejarea sănătății, dar beneficiile depind de modul în care sunt proiectate și întreținute spațiile verzi.
Rezultatele din Córdoba nu justifică înlocuirea arborilor românești cu măslini sau stejari mediteraneeni. Climatul local include și ierni reci, îngheț, variații mari de temperatură și condiții diferite ale solului.
Speciile trebuie evaluate pentru întregul an, nu numai pentru zilele caniculare.
Prioritare sunt adaptarea la condițiile locale, diversitatea arborilor, spațiul disponibil pentru rădăcini și accesul la apă în primii ani după plantare.
O administrație care plantează exclusiv specii decorative, fără să analizeze toleranța fiziologică și necesarul de apă, riscă să investească în arbori vulnerabili exact atunci când umbra lor devine indispensabilă.
Orașele viitorului nu vor avea nevoie doar de mai mulți copaci. Vor avea nevoie de copaci care să rămână în viață atunci când asfaltul devine fierbinte, aerul nu se mai răcorește, iar oamenii caută ultimul petic de umbră.
