13.3 C
București
luni, 29 aprilie, 2024

S-a depășit temperatura medie cu 1,5 grade în Emisfera Nordică. Specialiștii spun că nu mai e cale de întors.

Inevitabilul s-ar fi produs, potrivit oamenilor de știință care au constatat o creștere susținută a temperaturii cu 1.5 grade. Acest lucru s-a întâmplat în Emisfera Nordică, iar specialiștii spun că este ireversibil.

De ceea ce ne era mai frică, iată că s-a întâmplat. Încălzirea globală pare să pună stăpânire pe Terra, mai ales că s-a depășit pragul de creștere cu +1,5 grade Celsius. Față de nivelul preindustrial, iar acest lucru s-a întâmplat pentru câteva zile. De aici, spun specialiștii că lucrurile sunt ireversibile. Practic a fost depășită limita agreată în 2015 pentru mai multe zile consecutive. Este prima data când acest lucru se întâmplă în Emisfera Nordică, acesta este și motivul de îngrijorare. Pe de altă parte, la această schimbare se adaugă și creșterea temperaturilor mărilor care au fost depășite în aprilie. De asemenea temperaturile au crescut simțitor în China, SUA, Iar în India canicula a provocat foarte multe decese.

”Suntem în criză de timp”

“Suntem în criză de timp, iar efectele unor măsuri de combatere a schimbărilor climatice nu se văd imediat”. A explicat Sarah Perkins-Kirkpatrick, climatolog. De altfel, experții în climă mai spun că suntem într-un punct crucial. Din acest moment este posibil ca nimic să nu mai fie reversibil. Mai ales dacă vorbim despre limitarea încălzirii globale la 1.5 grade Celsius față de epoca preindustrială. Practic în acest moment, ținta pare imposibil de atins, în contextual dat. Mai ales că factorul politic nu reușește să impună obiective clare, mai ambițioase. Cum ar fi de exemplu să nu depăsim cantitatea de carbon emisă cu cea pe care Pământul o poate absorbi.

2027, anul de răscruce

Pe de altă parte, cei de la Organizația Meteorologică Mondială spun că anual se va depăși pragul de 1,5 grade. Mai exact există această probabilitate în proporție de 66%. Iar această medie anuală va fi și ea depășită în 2027, dacă nu se iau măsuri. Cu privire la încălzirea mărilor, acestea au atins 21 de grade în martie. De la acel moment au rămas la niveluri record de temperatură. Drept urmare agenția meteorlogică din Australia trage un semnal de alarmă. Cei de acolo spun că oceanele Pacific și Indian ar putea avea până în octombrie peste trei grade. Decât nivelul normal. Iar în luna noiembrie, în Dubai, va avea loc un summit pe climă.  

Latest news
știri