12.4 C
București
joi, 2 mai, 2024

Românii nu fac economie la încălzire nici noaptea, preferând camerele de dormit cât mai călduroase

În contrast, țările nordice preferă să economisească energia, optând pentru temperaturi sub 20 de grade

Potrivit unui studiu realizat de E.ON şi Kantar în anul 2018 referitor la temperatura preferată în dormitor de europeni, românii îşi manifestă în cea mai mare măsură preferinţa pentru o cameră de dormit călduroasă, scrie HotNews.

94% dintre cei chestionaţi au recunoscut că dorm cel mai bine la temperaturi de 20 de grade Celsius sau peste.

Recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății este să păstrăm o temperatură de până la 20 de grade Celsius în locuințe în perioada de iarnă. De asemenea, o cameră de dormit răcoroasă reprezintă o diminuare a facturilor

În egală măsură, pentru un somn confortabil, cea mai bună temperatură în dormitor este de 18 grade.

Dacă dorim să economisim, reducerea termostatului cu un singur grad poate duce la o diminuare a facturii la gaze cu 7%.

Un studiu realizat de Agenția Internațională de Energie (IEA) și datele furnizate de E.ON România pentru HotNews.ro arată că temperatura medie în casele europene depășește 22 de grade.

În general, țările nordice, precum Suedia, Norvegia sau Finlanda, adoptă temperaturi mai scăzute în interiorul locuințelor, beneficiind de tehnologii eficiente energetic și o cultură care încurajează economisirea energiei

Între regiunile estice și vestice ale Europei există variații de temperatură de câteva grade Celsius.

În contrast, în țările sudice precum Spania sau Italia, oamenii au tendința de a menține temperaturi mai ridicate în locuințe în timpul iernii.

Un sfert dintre respondenții din Marea Britanie preferă temperaturi mai reci de 15 grade, în timp ce doar 1% dintre români se simt confortabil cu această temperatură în dormitor.

De asemenea, doar 6% dintre cei care au răspuns ar opta pentru o încăpere cu o temperatură mai mică de 20 de grade.

Latest news
știri