21.7 C
București
miercuri, 21 mai, 2025

Numărul adăposturilor destinate protecţiei populaţiei civile din România în caz de război a scăzut cu peste 31% într-un deceniu

Raportul Curții de Conturi arată că jumătate dintre adăposturile existente nu sunt funcționale, iar măsurile de remediere întârzie, lăsând țara vulnerabilă în fața unui conflict armat

Dacă în anul 2013 existau 7424 de adăposturi de protecție civilă, numărul acestora ajunsese la 5072 la finalul anului 2023, arată un raport de audit al Curţii de Conturi, scrie Radio Eco Natura.

Numărul adăposturilor de protecție civilă în România, în scădere dramatică: 31% mai puține adăposturi într-un singur deceniu

Documentul indică faptul că aproape jumătate dintre adăposturile existente nu sunt funcționale, iar costul necesar pentru a le face operaționale este estimat la 278 milioane lei.

Din cele 3181 de localități din România, doar 319 dispun de adăposturi de protecție civilă, dintre care 183 sunt municipii și orașe, iar restul sunt comune.

De asemenea, Curtea de Conturi a observat că, deși în 2022 au fost adoptate măsuri pentru remedierea deficiențelor identificate în urma controalelor ISU și pentru creșterea gradului de operaționalizare a adăposturilor, nu au fost implementate suficiente acțiuni din partea autorităților competente pentru îndeplinirea acestor obiective.

Lipsa măsurilor pentru amenajarea adăposturilor pune în pericol securitatea națională

Mai mult, nicio măsură pentru amenajarea de adăposturi care să proteze populaţia nu a fost adoptată în ultimii ani, deşi la graniţa de nord este război.

Neconsolidarea Sistemului naţional de adăpostire pentru asigurarea adăpostirii populaţiei şi a conducerii politice în caz de conflict armat, precum şi a protecţiei bunurilor materiale şi a valorilor culturale, ar putea genera vulnerabilităţi majore la adresa securităţii naţionale şi a capacităţii de acţiune într-o situaţie de protecţie civilă”, a mai constatat Curtea de Conturi, conform sursei citate.

Latest news
știri