Deși este ilegal, turiștii continuă să fure tone de nisip de pe plajele din Sardinia

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Turiștii care vizitează Sardinia și-au făcut un obicei din a aduna, ca suvenir, nisipul de pe insulă.

Deși amenzile ajung până la suma de 3.000 de euro, deși este ilegal încă din anul 2017, oamenii continuă să ia nisip, scoici sau pietricele din insula mediteraneană.

Nisip furat din Sardinia: amendă de 1.000 de euro, plătită pe loc

Un cuplu din Italia a fost observat, într-o dimineață, cum umplea o sticlă de plastic cu nisip. Martorul a acționat pe loc și a chemat poliția, potrivit The Guardian. Turiștii au fost amendați cu 1000 de euro.

Când au sosit polițiștii, cuplul nega totul, ba chiar încerca să ascundă sticla cu nisip sub un prosop de plajă. Cerșeau încrederea. Însă această faptă nu este una rară”, a transmis Andrea Abis, primarul orașului Cabras.

Amenzile acordate se încadrează între 500 și 3000 de euro, în timp ce cei prinși încercând să plece cu cantități semnificative de nisip pot fi trimiși la închisoare, precizează Știrile Pro Tv.

Principalii vinovați sunt turiștii străini care iau nisipul de pe insulă ca suvenir, sau pentru a-l vinde pe internet

Dintre turiștii care și-au făcut un scop din a lua nisip, cei mai mulți provin din nordul Europei.

În 2019, poliția a prins un cuplu care furase nu mai puțin de 40 de kilograme de nisip, pe care îl puseseră în 14 sticle de plastic. Aceștia au fost opriți în momentul în care se urcau în ferryboat pentru a merge acasă, mai arată sursa citată.

A fost cel mai deosebit caz. Cuplul furase nisipul pentru a-l pune în acvariul de acasă”, a spus șeful poliției din Olbia, Carlo Lazzari.

Nisipul este vândut pe o piață online, aici existând numeroși colecționari

Există o piață online, iar cererea pentru nisipul din Sardinia este foarte mare. Cei mai mulți cumpărători sunt colecționari de nisip”, a mai transmis șeful poliției.

Activiștii de mediu din Sardinia au început să se îngrijoreze cu privire la faptul că furtul de nisip poate duce la reducerea mărimii insulelor. Un exemplu este insula Sinis, care deține nisip alb și roz, produs din eroziunea pietrelor.

Șeful poliției a mai precizat că ”nisipul-fosilă”, numit astfel din punct de vedere geologic, nu se mai reproduce. Odată dispărut, acest nisip nu mai poate fi recuperat.