-0.1 C
București
vineri, 27 decembrie, 2024

Halda de zgură de la Combinatul Siderurgic Galați, transformată într-un Hydrogen Valley: Probabil că va fi cel mai mare câmp de fotovoltaice din România

Combinatul Siderurgic Galați a produs în ultima jumătate de secol numeroase deșeuri, iar halda de zgură este unul din locurile în care au fost depozitate, aceasta având o suprafață de aproximativ 110 hectare.

În prezent, într-un proiecte de colaborare dintre LIBERTY Galați și Universitatea Dunării de Jos din Galați, halda de zgură urmează să fie transformată într-un uriaș parc fotovoltaic. Lucian Georgescu, rectorul universității, a prezentat detaliile acestui proiect într-un interviu la dcnews.

„Pe 17 aprilie este deadline-ul pentru depunerea proiectelor la nivel de comisie cu finanțări foarte mari. Este un proiect cu un buget de 120 milioane de euro din care 20 de milioane nerambursabile – finanțare“, a spus rectorul.

Obiectivul proiectului e acela de a schimba imaginea Galațiului din poluator într-o zonă de producție verde (Hydrogen Valley)“.

„Unul din cele mai mari depozite de deșeuri e „halda de zgură“. Acolo a aruncat Combinatul tot ce se putea din 1965 până acum. Acum de ceva timp, nu se mai folosește, deșeurile se duc în altă parte și se prelucrează. Dar 40-50 de ani au fost acolo. Există mai multe discuții privind cantitățile. Eu aș merge pe 50-60 milioane de tone, unii zic că ar fi și mai mult. Este un deal care are până la 26m altitudine care nu se mai folosește, e închis, dar se recuperează din el fier. E vorba de sute de hectare“, a mai spus rectorul.

Hydrogen Valley. Panourile se vor învârti după soare

În ceea ce privește suprafața parcului fotovoltaic, rectorul Universității Dunărea de Jos din Galați spune că aceasta va avea o suprafața de „cel puțin 100 de hectare“.

În plus, Lucian Georgescu spune că se are în vedere montarea unor panouri mobile, care să se orienteze după soare.

„La momentul finanțării vom automatiza sistemul încât expunerea să fie maximă. Ce avem acum, în proporție de 95% sunt sisteme cu poziție fixă, statică. E o expunere mare doar când soarele pică perpendicular pe suprafață, iar expunerea este mai mică în alte situații. Ele nu se învârt după soare. Noi o să facem unele care se învârt după soare“, a mai spus Georgescu.

spot_img
Latest news
știri