6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie, 2024

Elon Musk anunță mașini Tesla complet autonome „mai târziu în acest an”

În cadrul unei conferințe privitoare la inteligența artificială, miliardarul Elon Musk a anunțat producerea de mașini electrice Tesla complet autonome „mai târziu în acest an”.

Elon Musk a participat online la o conferință de inteligență artificială din Shanghai. El a precizat că Tesla urmează să realizeze vehicule complet autonome „mai târziu în acest an”, conform France 24.

„În ceea ce privește locul în care se află Tesla în această etapă, cred că suntem foarte aproape de a obține o conducere autonomă completă fără supraveghere umană”, a spus Musk.

„Cred că mai târziu în acest an”, a adăugat miliardarul, cu referire la apariția noilor modele.

Fondatorul Tesla a recunoscut, însă, că a greșit cu previziunile privitoare la mașinile complet autonome.

„Simt că suntem mai aproape de asta decât am fost vreodată”, a mai spus Elon Musk.

Sursă – Unsplash

Elon Musk, în concurență cu producătorii chinezi

Tesla a ratat câteva din țintele propuse pentru producția de vehicule complet autonome. În plus, tehnologia de asistență a șoferului a provocat deja probleme de reglementare în SUA. În peima parte a acestui an, Tesla a anunțat că va deschide o fabrică masivă de mașini la Shanghai.

Proiectul e întărit și de faptul că Republica Populară Chineză e cea mai mare piață de vehicule electrice din lume.

Vehiculele electrice reprezintă un sfert din vânzările de mașini din China. Aeci de modele noi de la mărci autohtone și occidentale au fost dezvăluite în aprilie, la primul salon auto din țară de la ridicarea restricțiilor Covid.

Tesla a raportat o scădere a câștigurilor din primul trimestru în acest an. Ulterior, compania a efectuat o serie de reduceri de preț în fața concurenței altor producători de automobile.

În ceea ce privește mașinile electrice din China, compania Ford a lansat de curând un avertisment.

„China a reușit să dezvolte foarte rapid și la o scară foarte largă vehiculele electrice, iar acum le exportă. Mașinile nu au ajuns încă aici, dar credem că acest lucru se va întâmpla la un moment dat și trebuie să fim pregătiți”, a declarat Bill Ford, președintele producătorului auto american cu același nume potrivit Biziday.

În plus, se pare că SUA și alte țări nu sunt în prezent pregătite să concureze cu China în ceea ce privește volumul de producție.

spot_img
Latest news
știri