O pădure degradată poate fi replantată, un teren agricol epuizat poate fi refăcut, iar un râu blocat poate fi reconectat la propriul ecosistem. La nivel mondial, restaurarea naturii este deja în desfășurare pe 252 de milioane de hectare, o suprafață comparabilă cu cea a Kazahstanului. Dar există o contradicție majoră: în timp ce refacerea terenurilor avansează, ecosistemele de apă dulce și cele marine primesc mult mai puțină atenție.
Un raport comun al Programului ONU pentru Mediu, FAO și Secretariatului Convenției privind Diversitatea Biologică documentează intervenții în 149 de țări. Numai 11 milioane de hectare de ecosisteme de apă dulce și 5,7 milioane de hectare marine și costiere sunt raportate ca aflându-se în restaurare. Pentru atingerea obiectivelor din 2030, finanțarea anuală globală ar trebui să crească de la 64 la 296 de miliarde de dolari.
Restaurarea naturii a ajuns la 252 de milioane de hectare în 149 de țări
Suprafața documentată reprezintă cea mai extinsă evaluare globală a activităților de restaurare realizată până acum.
Din total, aproximativ 232 de milioane de hectare sunt ecosisteme terestre. Alte 11 milioane aparțin ecosistemelor de apă dulce, iar 5,7 milioane celor marine și costiere. Pentru 3,2 milioane de hectare, tipul ecosistemului nu a putut fi încadrat precis.
Datele au fost reunite din raportări naționale și inițiative înregistrate prin sistemul FAO de monitorizare a restaurării ecosistemelor.
Asia concentrează 192,2 milioane de hectare, urmată de Africa, cu 36,3 milioane. Europa raportează 9,1 milioane de hectare, iar America de Nord și Centrală, 5,8 milioane.
Aceste valori nu reprezintă un clasament al eficienței ecologice. Regiunile diferă prin suprafață, gradul de degradare și capacitatea de monitorizare.
Există și o delimitare fundamentală: un hectar aflat în restaurare nu este echivalent cu un hectar deja recuperat ecologic.
Reconstrucția habitatelor poate dura decenii. Succesul depinde de revenirea funcțiilor naturale, a speciilor și a proceselor care mențin ecosistemul.
Râurile și ecosistemele marine rămân mult în urma restaurării terenurilor
Diferența dintre ecosisteme devine mai clară când suprafețele restaurate sunt comparate cu obiectivele globale.
Pentru ecosistemele terestre, suprafața aflată în restaurare reprezintă 49% din reperul estimat pentru atingerea țintei internaționale.
În cazul ecosistemelor marine și costiere, proporția este de 23%. Pentru ecosistemele de apă dulce, doar 4,5%.
Astfel, râurile, lacurile și zonele umede se află printre componentele cel mai slab reprezentate în efortul global documentat.
Evaluarea globală a restaurării ecosistemelor avertizează că aceste medii suportă presiuni intense, deși serviciile pe care le oferă sunt esențiale.
Râurile asigură apă pentru populație și agricultură, transportă sedimente și susțin migrația organismelor. Zonele umede pot reține apă și contribui la reducerea efectelor unor inundații.
Ecosistemele costiere protejează țărmurile, oferă habitate pentru numeroase specii și pot stoca carbon.
Degradarea lor poate afecta simultan biodiversitatea, securitatea apei și vulnerabilitatea comunităților.
Raportul avertizează însă că activitățile acvatice pot fi insuficient documentate. Unele intervenții existente ar putea lipsi din bazele internaționale.
ONU estimează că finanțarea trebuie să crească de peste patru ori
Refacerea ecosistemelor presupune investiții pe termen lung. Plantarea, reconectarea habitatelor și eliminarea surselor de degradare reprezintă numai începutul procesului.
Monitorizarea și întreținerea sunt necesare pentru a verifica dacă intervențiile au produs efectele urmărite.
Finanțarea anuală actuală este estimată la 64 de miliarde de dolari. Pentru atingerea angajamentelor din 2030, necesarul ar ajunge la 296 de miliarde de dolari anual.
Diferența este de 232 de miliarde de dolari pe an, ceea ce înseamnă o creștere de aproximativ 4,6 ori față de nivelul actual.
Printre cele mai mari necesități anuale estimate se numără agrosilvicultura, cu 87 de miliarde de dolari, reîmpădurirea restaurativă, cu 52 de miliarde, și refacerea turbăriilor, cu 44 de miliarde.
Pentru restaurarea pajiștilor marine, necesarul estimat ajunge la 28 de miliarde de dolari anual.
Investițiile ar putea crea până la 32 de milioane de noi locuri de muncă la nivel mondial până în 2030, conform proiecțiilor prezentate de ONU. Este un potențial economic, nu un rezultat deja realizat.
Întrebarea decisivă este dacă cele 252 de milioane de hectare demonstrează că obiectivele vor fi atinse. Nu. Raportul arată că implementarea documentată trebuie să se extindă de aproximativ trei ori pentru atingerea reperului global de 738 de milioane de hectare.
România trebuie să transforme obligațiile europene în refacerea efectivă a habitatelor
În România, restaurarea naturii vizează păduri, râuri, zone umede, habitate agricole și ecosisteme costiere.
Uniunea Europeană a stabilit prin Regulamentul 2024/1991 obiective obligatorii pentru refacerea ecosistemelor degradate. Statele membre trebuie să pregătească planuri naționale și să identifice intervențiile necesare.
Obligațiile României privind restaurarea naturii presupun măsuri verificabile și monitorizarea rezultatelor, nu doar declararea unor suprafețe drept protejate.
Un exemplu concret de intervenție poate fi eliminarea unui obstacol care fragmentează un râu. Dar restabilirea continuității apei nu garantează automat recuperarea populațiilor de pești.
La fel, replantarea unei suprafețe forestiere nu demonstrează imediat revenirea biodiversității sau refacerea funcțiilor solului.
Pentru Delta Dunării, zonele umede și litoralul Mării Negre, restaurarea trebuie corelată cu regimul apei, presiunile agricole, poluarea și transformările climatice.
Raportul ONU nu stabilește cât din suprafața globală documentată aparține României. Orice bilanț național necesită date separate, cu delimitarea proiectelor începute de cele finalizate și evaluate.
La nivel mondial, peste un milion de locuri de muncă verzi sunt deja asociate inițiativelor documentate de restaurare. Dar succesul ecologic nu poate fi măsurat numai în hectare, bugete sau locuri de muncă.
Un teren poate figura ca restaurat într-un raport înainte să redevină habitat funcțional. Iar un râu poate apărea pe hartă în aceeași culoare ca acum un secol, deși apa lui nu mai permite supraviețuirea speciilor care trăiau acolo.
