Cel mai mare aisberg din lume, denumit A23a, se mișcă după mai bine de 30 de ani, potrivit BBC.
El s-a rupt de coasta Antarcticii în 1986. La scurt timp însă, acesta s-a stabilizat în Marea Weddell, unde a devenit o insulă de gheață. Suprafața aisbergului este de 4.000 de kilometri pătrați și e de două ori mai mare decât Londra. Grosimea aisbergului ajunge la aproximativ 400 de metri.
Pe vremuri, când era lipit de Antarctica, A23a găzduia o stație de cercetare sovietică.
Fenomen ciudat cu mișcarea celui mai mare aisberg din lume
De mai multe luni, aisbergul se învârtește chiar la nord de Antarctica, în loc să fie deplasat de cel mai puteric curent oceanic de pe Pământ. Cercetătorii intuiesc faptul că A23a a fost prins deasupra unui uriaș cilindru de apă. Oceanografii numesc acest fenomen Coloana Taylor. Dacă într-adevăr aisbergul a fost prins de această coloană, este posibil să nu scape mulți ani de acum înainte.
„De obicei, te gândești la aisberguri ca fiind lucruri trecătoare; se fragmentează și se topesc. Dar nu acesta”, a explicat expertul polar Mark Brandon.
„A23a este aisbergul care pur și simplu refuză să moară”, a declarat cercetătorul Open University pentru BBC News.
Viața aisbergului, prelungită de vortexul care l-a „capturat”
La începutul lunii aprilie a acestui an, A23a a intrat în zona Curentului Circumpolar Antarctic (ACC). Acest curent mișcă de o sută de ori mai multă apă decât toate râurile Pământului la un loc.
În mod normal, aisbergul ar fi trebuit să fie mișcat de acest curent, însă nu s-a întâmplat asta. Structura de gheață a rămas chiar la nord de Insulele Orkney de Sud și a început să se învârtească în sens invers acelor de ceasornic, cu 15 grade pe zi.
De asemenea, A23a nici nu se mai poate bloca pe fundul mării, cum a fost până de curând. Între partea sa inferioară și fundul oceanic sunt aproximativ 1.000 de metri.
Vârtejul care a prins aisbergul a fost descris pentru prima dată în anii 1920 de un fizician strălucit, Sir G.I. (Geoffrey Ingram) Taylor. Atâta timp cât aisbergul rămâne „prizonierul” vortexului, acesta nu se poate deplasa și nici nu se topește, având în vedere că încă se află într-o zonă rece.
„Oceanul este plin de surprize, iar această caracteristică dinamică este una dintre cele mai drăguțe pe care le veți vedea vreodată”, a spus profesorul Mike Meredith de la British Antarctic Survey.
„Coloanele Taylor se pot forma și în aer. Le vedeți în mișcarea norilor deasupra munților. Ele pot avea doar câțiva centimetri diametru într-un rezervor de laborator experimental sau pot fi absolut enorme, ca în acest caz în care coloana are întregul aisberg în mijlocul ei”, a adăugat el.
