Proiectul ”Tinerii pentru un mediu curat” a fost aprobat de către consilierii județeni, în data de 24 iunie. Astfel, se va acorda o finanțare nerambursabilă din bugetul județului Mureș, în valoare de 15.000 de lei, pentru susținerea proiectului.
Proiectul este organizat de Asociaţia ”Administrația Natura 2000. Dealurile Târnavelor” și se va desfășura în orașul Sovata în perioada 15 septembrie – 15 noiembrie, precizează anexa care însoțește expunerea de motive a proiectului.
”Proiectul prezintă o problemă actuală a mediului înconjurător din zona mureșeană, și nu numai, și este structurat pentru mai multe clase de elevi, respectiv pentru grupuri de până la 15 persoane pentru cei implicați în mod direct, iar pentru cei implicați în mod indirect, pe familii sau grupuri organizate”, mai arată anexa.
”Tinerii pentru un mediu curat”: proiectul prin care elevii și tinerii din Sovata se pot implica activ în problemele de mediu
Conform motivelor, scopul concret al proiectului constă în asigurarea conștientizării importanței problemei managementul selectiv și sustenabil al deșeurilor în procesele economice și sociale ale stațiunii Sovata băi, în special în procesul de conservare și valorificarea sustenabilă a valorilor rezervației naturale „Lacul Ursu și arboretele pe sărături”, precum și conștientizarea importanței acestor valori naturale în rândul turiștilor și a populației locale.
Acest proces este realizat prin formarea și implicarea elevilor și tinerilor din orașul Sovata în activitățile legate de colectare și management selectivă, precum și cele de conservare integrată.
Mai mult, sursa citată mai arată că activitățile de instruire vor consta în sesiuni de formare, respectiv în câte o serie de sesiuni de câte 4 ore pentru 18 clase din ciclul primar și gimnazial, opt clase din ciclul liceal și trei grupe a câte 10-15 de tineri, cu participarea a 500 – 600 de persoane, având ca subiect un minim de instructaj privind cadrul legislativ și social al protecției mediului în general și al ariilor protejate în special, prezentarea managementul selectiv al deșeurilor, dezvoltarea capacităților sociale, de interacțiune personală și instruire, familiarizare în domeniul ghidajului turistic, respectiv dezvoltarea capacităților și posibilităților digitale asigurate de mediile de socializare în scopuri comunitare.