20.5 C
București
duminică, 6 octombrie, 2024

Șeful APIA dă asigurări că plata subvențiilor pentru Agricultură Ecologică și Agromediu se va face până la finalul lunii ianuarie

Șeful APIA, Adrian Pintea, a anunțat că subvențiile pentru plata măsurilor de agricultură ecologică și schemele de agromediu pentru toți fermierii eligibili se vor plăti până la sfârșitul lunii ianuarie, conform Agrointel.

Clarificarea a venit în urma unor sesizări ale fermierilor privitoare la faptul că, pentru Măsura 10 Agromediu și Climă din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDL) 2014-2020 și Măsura 11 Agricultură Ecologică, subvențiile nu au intrat în plata finală începută pe 5 decembrie 2022.

„După cum știu fermierii deja din anii trecuți, măsurile compensatorii sunt scheme delegate de la colegii noștri de la AFIR (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – n.r.).

În prezent, într-adevăr, avem blocate la plată două măsuri, și aici mă refer la Măsura 10 Agromediu şi climă și Măsura 11, Agricultură Ecologică.

Sunt doar cele două pentru că o a treia schemă, Măsura 13 a fost și este plătită“, a spus Adrian Pintea.

Șeful APIA dă asigurări că banii vor fi achitați până la sfârșitul lunii ianuarie

Potrivit lui Adiran Pintea, până la finalul lunii ianuarie toți fermierii vor beneficia de banii pentru Agricultură Ecologică și Agromediu.

„Vreau să îi asigur pe fermieri că nu este niciun fel de problema că existența banilor, doar că trebuie ca sistemul să îl putem dezvolta pentru că am primit pe ultima sută de metri și această informare de la Comisia Europeană (CE).

Iar fermierii trebuie să înțeleagă că totul se face conform unor proceduri. Adică noi am mai cerut lămuriri și ne-au răspuns înainte de sărbători“, a mai punctat Adrian Pintea.

spot_img
Latest news
știri