UE interzice fermierilor să mai crească animale în spații înghesuite

Sursa Foto: BBC
Sursa Foto: BBC

Comisia Europeană (CE) le va interzice fermelor să mai crească animale și păsări în cuști. Mai mult, legislația va intra în vigoare în doi ani, decizia venind din partea organizațiilor non-guvernamentale care militează pentru drepturile necuvântătoarelor, precizează Știrile Pro Tv.

Proiectul a fost dezbătut în data de 15 aprilie iar inițiativa cetățenească precizat la acel moment că sute de milioane de animale de fermă din UE sunt ținute în cuști pentru cea mai mare parte a vieții lor, ceea ce le cauzează o suferință imensă. Astfel, se solicita Comisiei Europene să pună capăt acestui tratament inuman aplicat animalelor de fermă.

Faptul că se va interzice sistemul de creșetere în cuști va duce la numeroase pierderi pentru fermieri

Renunțarea la sistemul de creștere în cuști va însemna, totuși numeroase pierderi pentru fermieri. Cu toate acestea, Comisia Europeană are în vedere fonduri de compensare.

Numeroase filmări au fost făcute publice de către militanții pentru drepturile animalelor, iar iniţiativa numită “End of Cage Age” – “Să punem capăt erei cuștii” și a reușit să strângă peste 1.300.000 de semnături din toate țările Uniunii Europene.

În prezent, aproximativ 300 de milioane de animale trăiesc în cuști sau spații inadecvate

Este o decizie istorică, pentru că sunt foarte multe animale la nivelul UE care merita să trăiască în condiţii decente, cu mai puţină suferinţa. Vorbim de vieţile a mai bine de 300 de milioane de animale: găini, scroafe gestante, viței, iepuri, rate, gâşte”, a precizat Alina Puiu, reprezentant F.R.E.E. (Freedom and Respect for Every Earthling).

De asemenea, Ştefan Turcu, reprezentant al Comisiei Europene în România a precizat facpul că Uniunea Europeană dorește să aibă această propunere legislativă până în 2023.

Conform activiștilor, 60% din găinile din fermele românești fac ouă în baterii, unde spațiul care revine fiecărei păsări nu este mai mare decât o foaie A4.

Un exemplu este și o fermă din Oradea, unde găinile au fost crescute până acum câțiva ani, în boxe metalice. Proprietarul a înțeles că trebuie să facă o schimbare și acum crește păsările la sol. Cu toate acestea, schimbarea a însemnat și numeroase și pierderi, mai arată sursa citată.

Sursa foto