19.4 C
București
sâmbătă, 4 mai, 2024

Guvernul României dublează fondurile pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice

Guvernul României a decis, la aprobarea bugetului pentru AFM, dublarea fondurilor pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice, conform Adevărul.

„În ceea ce privește domeniul investițiilor în energie regenerabilă și alte programe de mediu, avem astăzi pe masa Guvernului o decizie care, practic, vizează programul Casa Verde Fotovoltaice.

Am discutat cu domnul ministru, am asumat ca, la nivelul Guvernului, să dublăm fondurile alocate pentru aceste proiecte.

Dacă cifra este corectă, aproximativ 2 miliarde de lei vor fi alocați pentru instalarea de panouri fotovoltaice. În felul acesta numărul de beneficiari poate să urce până la 80.000 de gospodării“, a spus Nicolae Ciuca.

Guvernul României: Un miliard de euro doar pentru persoane fizice

Potrivit lui Tanczos Barna, banii alocați vin din taxa de mediu, obținută din valorificarea certificatelor de emisii de gaze.

„Am pregătit un buget care se bazează, în primul rând, pe veniturile AFM din taxa de mediu, respectiv gestionarea fondului, care este fondul de gaze cu efect de seră, un fond ce provine din valorificarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

Noutățile programului sunt creșterea sumelor alocate pentru Casa Verde Fotovoltaice, pentru persoanele fizice. Astfel, prin aprobarea bugetului de acum și prin rectificarea bugetară să putem ajunge la acele cifre pe care le-ați precizat și dumneavoastră și pe care le-am promis în cursul acestui an, a spus ministrul Mediului.

Tanczos Barna a anunțat și o noutate în domeniul asistenței sociale. Acesta reprezintă acordarea de sprijin pentru acele unități de cult și pentru ONG-urile care prestează servicii de asistență socială. (…)

De asemenea, contractăm acele finanțări care au fost adjudecate prin evaluarea dosarelor anul trecut. Aici venim cu o sumă de 300.000 milioane de lei, pentru a duce la îndeplinire programul de anul trecut. Prin programul acesta, în 2021 – 2024, ne vom apropia, într-adevăr, de o finanțare de un miliard de euro, doar pentru panouri fotovoltaice pentru persoanele fizice și pentru aceste unități care oferă asistență socială pentru persoane vulnerabile, a spus Tanczos Barna, citat de Agerpres.

Astfel, suma alocată de Guvern pentru instalarea de panouri fotovoltaice se ridică acum la aproape 2 miliarde de lei.

Latest news
știri