23.9 C
București
vineri, 29 martie, 2024

Prohibiție generală la pescuit, valabilă până pe 8 iunie

Dacă Republica Moldova interzice pescuitul până la data de 15 iunie, în România, prohibiția generală va dura până pe data de 8 iunie. Decizia are ca scop protejarea peștelui și se va face în funcţie de specie. De asemenea, prohibiția va fi una generală, începând de azi, 9 aprilie.

Prohibiţia generală a pescuitului în România a început, vineri, în habitatele naturale, activitatea de pescuit urmând să fie interzisă şi în apele care constituie frontieră din data de 24 aprilie, se arată în Ordinul de prohibiţie emis de Ministerul Mediului şi cel al Agriculturii, transmite Agerpres.

Excepție de la prohibiție o face pescuitul pe râul Prut, frontieră cu Republica Moldova. În această zonă, pescuitul va fi interzis din data de 24 aprilie.

Cei mai afectați vor fi cei care campau, nu investeau în turism, dar plecau cu saci de pește

Cu toate acestea, interdicția la pescuit la lua final în data de 8 iunie, iar pescarii își pot relua activitatea conform ordinului celor două ministere.

Există voci care susţin că acest ordin va afecta turismul în Deltă, din cauza prevederilor referitoare la catch and release la somn, crap, ştiucă şi şalău. Pescarii sportivi vin cu respect deosebit faţă de resursa vie şi merg oricum pe acest tip de pescuit, fără a avea nevoie de o reglementare, aşa că turistul cu acest profil nu va fi afectat”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD), Cătălin Ţibuleac.

De asemenea, Ţibuleac a precizat că vor fi afectați doar turiștii care campau pe malurile Dunării, care nu cheltuiau și care alegeau zone care nu sunt destinate turismului.

Mai mult, preşedintele AMDTDD a criticat faptul că prevederea referitoare la interzicerea reţinerii capturilor din cele patru specii de către pescarii sportivi nu a fost pusă în dezbatere publică şi a precizat că ordinul de prohibiţie nu va afecta decât într-o foarte mică măsură fenomenul turismului în Deltă.

Latest news
știri