Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților a intrat în vigoare acum 18 ani. Ea obligă fiecare primărie din România să asigure minimum 26 de metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor și să întocmească un Registru Local al Spațiilor Verzi. Termenul inițial pentru atingerea normei de 26 mp/locuitor a fost 31 decembrie 2013. Douăsprezece ani mai târziu, jumătate din orașele țării nu au atins-o. Un sfert nu au nici măcar registrul.
Aceasta nu e o problemă de mediu. E o problemă de proprietate, de bani și de decizii luate în consilii locale fără ca cetățenii să știe ce pierd.
Harta deficitului: cine are spațiu verde și cine nu
Din cele 184 de orașe verificate de Garda Națională de Mediu în perioada 2021–2022, aproape jumătate nu respectau norma de 26 mp/locuitor. Datele au fost confirmate de GNM într-un răspuns transmis PressOne. Printre orașele sub limită se numără București, Pitești, Buzău, Constanța și Iași. Alte orașe — Bistrița, Timișoara, Sighetul Marmației, Bușteni, Sinaia — nu au putut fi evaluate deloc, pentru că nu dețin un Registru al Spațiilor Verzi funcțional.
Situația la nivel național e documentată parțial, tocmai din cauza lipsei registrelor. Județele cu cel mai mare număr de orașe sub limită sunt Prahova — 10 orașe — urmată de Mureș cu 7 și Ialomița cu 6.
Bucureștiul este cazul cel mai documentat și cel mai grav. Un locuitor al Capitalei beneficiază de aproximativ 8,8 mp de spațiu verde — de trei ori sub limita legală. Norma OMS recomandă 50 mp/locuitor. Fața de această referință, Bucureștiul e la 17,6% din minimul recomandat pentru sănătatea publică.
Constanța a înregistrat în 2025 o suprafață de 19,38 mp/locuitor — sub limita de 26 mp și în scădere față de 2022, când suprafața totală era de 526 de hectare față de 511 hectare în prezent. Suprafața verde a scăzut în termeni absoluți, în timp ce orașul a continuat să construiască.
Registrul Spațiilor Verzi: documentul care nu există
Registrul Local al Spațiilor Verzi este, prin lege, un sistem informațional care cuprinde datele tehnice ale tuturor spațiilor verzi dintr-o localitate — suprafețe, tipuri, calitate, accesibilitate. Fără registru, nu poți ști ce ai. Fără să știi ce ai, nu poți dovedi că ai pierdut ceva.
Obligația de întocmire a registrului există din 2007. Primăria Municipiului București a fost amendată anual, din 2020 până în 2024, cu câte 100.000 de lei pentru lipsa acestui document. Cinci ani, cinci amenzi identice, același răspuns: registrul e „condiționat de disponibilitatea fondurilor bugetare”, dar „în lista de priorități”.
În martie 2025, Garda Națională de Mediu a efectuat un nou control la Primăria Capitalei. Concluzia a fost aceeași: registrul nu există, Planul Integrat de Calitate a Aerului 2024–2028 nu a fost elaborat — deși termenul asumat față de Comisia Europeană era octombrie 2024 — și nicio altă măsură impusă în controalele anterioare nu fusese realizată. Amenda: 100.000 de lei. A șasea consecutivă.
Abia în martie 2025, după amendă, Primăria Capitalei a lansat o licitație de 19 milioane de lei pentru realizarea Registrului Spațiilor Verzi. Durata contractului: 24 de luni. Dacă totul merge conform planului, Bucureștiul va avea registrul în 2027 — la 20 de ani după termenul legal.
Mecanismul de erodare: cum dispar spațiile verzi fără să lase urme
OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului interzice explicit schimbarea destinației terenurilor amenajate sau prevăzute ca spații verzi, indiferent de regimul juridic. Sancțiunea prevăzută: nulitatea absolută a actelor administrative sau juridice care încalcă interdicția.
Interdicția există. Terenurile dispar totuși.
Mecanismul e documentat în jurisprudența instanțelor și în literatura juridică de specialitate. Terenurile retrocedaţi pe amplasamentul unor foste parcuri intră în proprietate privată. Proprietarii solicită schimbarea destinației prin PUZ — Plan Urbanistic Zonal. Consiliile locale votează PUZ-ul. Destinația se schimbă din „spațiu verde” în „rezidențial” sau „comercial”. Autorizația de construire se emite legal pe noul regim.
Nicușor Dan a rezumat situația Capitalei în termeni direcți: „Stăm într-o găleată de beton. Am pierdut 1.600 de hectare de spațiu verde.” Declarația a fost făcută public în contextul caniculei din vara lui 2024. Cele 1.600 de hectare reprezintă suprafața pierdută de București în ultimele decenii — echivalentul a 2.240 de terenuri de fotbal.
Fără registru, fiecare hectar pierdut e greu de dovedit juridic. Fără dovadă, răspunderea nu poate fi angajată. Mecanismul protejează pe cei care decid, nu pe cei care pierd.
Prețul concret pentru locuitor: căldură, sănătate, bani
Efectele deficitului de spațiu verde nu sunt abstracte. Ele apar în date medicale, în facturi de energie și în statistici de mortalitate.
Insulele de căldură urbană — zonele în care temperaturile depășesc cu 5–10 grade Celsius mediile din jur din cauza betonului și absența vegetației — sunt documentate în toate marile orașe românești. Vara lui 2024 a produs valuri de căldură care au agravat mortalitatea cardiovasculară și respiratorie. Fiecare grad în plus crește consumul de energie pentru răcire și presiunea pe sistemul de sănătate.
Un studiu publicat în The Lancet în 2023 a calculat că spațiile verzi urbane reduc mortalitatea prematură cu până la 17% în zonele cu acces la cel puțin 30% vegetație în raza de 300 de metri. România nu are date naționale echivalente pentru că nu are nici registrele care ar permite calculul.
Beneficiile economice ale spațiului verde sunt și ele documentate. Valorile imobiliare cresc în medie cu 7–15% în proximitatea parcurilor funcționale, potrivit studiilor OECD. Costurile de răcire a clădirilor scad. Costurile de sănătate publică legate de stresul termic și de poluarea aerului scad. Niciunul din aceste calcule nu apare în deliberările consiliilor locale care aprobă PUZ-uri pe terenuri verzi.
Ce face legea și ce fac primăriile
Cadrul legal românesc este, în teorie, restrictiv. Legea nr. 24/2007, completată de OUG 195/2005, interzice reducerea suprafețelor verzi și schimbarea destinației lor. Hotărârea Guvernului nr. 525/1996 privind Regulamentul General de Urbanism impune alocarea de spații verzi în funcție de destinația zonei și de numărul de locuitori.
În practică, mecanismul de sancționare e paralizat de mai mulți factori. Amenda maximă aplicabilă — 100.000 de lei, echivalentul a aproximativ 20.000 de euro — nu descurajează deciziile administrative care permit valorificarea unor terenuri de câteva milioane de euro. Nu există răspundere personală pentru aleșii locali care votează PUZ-uri ilegale. Instanțele anulează uneori documentațiile de urbanism contestate, dar procedura durează ani, timp în care construcțiile pot fi finalizate.
Garda Națională de Mediu are competența de control și sancționare, dar nu are competența de a anula actele administrative. Această competență aparține instanțelor de contencios administrativ, la sesizarea prefectului sau a cetățenilor.
Modelul care funcționează și de ce România nu îl aplică
Orașe europene comparabile ca dimensiune cu Bucureștiul sau Cluj-Napoca — Viena, Varșovia, Praga — gestionează spațiile verzi ca infrastructură urbană strategică, cu registre digitale actualizate în timp real, bugete dedicate și indicatori de performanță publici.
Varșovia, cu o populație similară Bucureștiului, deține 78 mp de spațiu verde per locuitor — de nouă ori mai mult decât Capitala României. Diferența nu e geografică. E de prioritate administrativă și de mecanisme de răspundere.
România are cadrul legal. Îi lipsesc registrele, răspunderea și voința politică de a trata spațiul verde ca infrastructură, nu ca teren disponibil.
Între timp, amenzile de 100.000 de lei se plătesc din bugetul public — adică din banii acelorași cetățeni cărora le lipsesc parcurile.
