Din 12 ianuarie 2026, toate statele membre ale Uniunii Europene au obligația legală de a monitoriza substanțele PFAS din apa potabilă și de a raporta rezultatele către Comisia Europeană. E prima dată în istoria UE când se implementează o monitorizare sistematică și armonizată a acestor compuși chimici în apa pe care o bei zilnic. România are această obligație. Rezultatele publice: zero.
PFAS — substanțe per- și polifluoroalchilice — sunt o familie de peste 10.000 de compuși chimici sintetici folosiți în industrie și produse de consum începând cu anii 1940. Sunt prezente în ambalajele alimentare impermeabile la grăsimi, în hainele tratate hidrofug, în spumele de stingere a incendiilor, în covoare anti-pată, în vopseluri și lubrifianți industriali. Nu se degradează în natură. Nu se degradează în corpul uman. De aceea sunt numite „chimicale eterne” — forever chemicals.
Ce sunt PFAS și de ce nu dispar
Stabilitatea chimică extremă a PFAS — proprietatea care le face utile industrial — este exact ceea ce le face periculoase în mediu. Odată ajunse în sol sau în apele de suprafață, prin emisiile industriale, prin scurgeri de la bazele militare sau prin eliminarea spumelor de stingere, ele migrează în apele freatice. De acolo, ajung în sursele de apă potabilă.
Un studiu publicat în Nature Geoscience în 2024, bazat pe peste 45.000 de probe de apă de suprafață și subterană din întreaga lume, a arătat că o parte semnificativă a probelor depășea limitele de siguranță stabilite pentru PFAS în apa potabilă. Autorii studiului, de la Universitatea din New South Wales, au concluzionat că contaminarea cu PFAS a surselor de apă este un fenomen global, nu local.
Expunerea cronică la anumite PFAS a fost asociată în studii epidemiologice cu creșterea incidenței cancerului renal și testicular, cu perturbări ale sistemului endocrin, cu afectarea funcției tiroidiene și cu reducerea răspunsului imun. EFSA — Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară — a stabilit în 2020 o doză săptămânală tolerabilă de 4,4 nanograme per kilogram corp pentru suma celor mai frecvenți patru compuși PFAS. Această limită poate fi depășită prin consumul de apă potabilă contaminată chiar și la concentrații considerate anterior sigure.
Ce impune UE și de când
Directiva revizuită privind apa potabilă — Directiva (UE) 2020/2184 — a fost adoptată în decembrie 2020. Statele membre aveau obligația de a o transpune în legislația națională până în ianuarie 2023. România a transpus-o prin Ordonanța Guvernului nr. 7/2023 privind calitatea apei destinate consumului uman.
Transpunerea formală există. Implementarea e alta.
Prevederile privind monitorizarea PFAS au intrat în vigoare în etape. Ultima etapă cheie: 12 ianuarie 2026, când monitorizarea armonizată a PFAS în apa potabilă a devenit obligatorie în toată UE. Comisia Europeană a emis orientări tehnice în 2024 privind metodele analitice — cum se măsoară „PFAS Total” și „Suma PFAS” — pentru a asigura comparabilitatea datelor între state.
De la 12 ianuarie, fiecare stat trebuie să monitorizeze, să raporteze depășirile și să informeze publicul dacă valorile-limită sunt depășite. Valorile-limită stabilite de directivă: 0,10 micrograme per litru pentru suma celor mai frecvenți 20 de compuși PFAS și 0,50 micrograme per litru pentru PFAS Total.
Ce a publicat România după 12 ianuarie
La cinci luni de la intrarea în vigoare a obligației de monitorizare, nicio instituție română nu a publicat date despre PFAS în apa potabilă.
ANPM — Agenția Națională pentru Protecția Mediului — nu a publicat niciun buletin, niciun raport, nicio comunicare publică despre stadiul monitorizării sau despre rezultatele primelor măsurători. Ministerul Sănătății nu a emis nicio informare pentru populație. Operatorii de apă potabilă nu au publicat date pe site-urile proprii.
Contrastul cu alte state membre e vizibil. Germania a publicat primele rezultate ale monitorizării armonizate în martie 2026, cu date agregate pe landuri. Franța — care a interzis în 2025 vânzarea, producția și importul oricărui produs cu PFAS pentru care există alternativă — publică date trimestriale. Țările de Jos monitorizau PFAS din 2019 și au extins rețeaua de măsurători înainte de termenul UE.
România nu are date publice nici despre sursele potențiale de contaminare. Nu există o hartă națională a siturilor industriale sau militare cu risc de contaminare PFAS. Nu există o evaluare publică a riscului pentru sursele de apă potabilă din zonele adiacente.
Sursele de contaminare din România: ce știm și ce nu știm
Sursele principale de contaminare cu PFAS în apele de suprafață și subterane sunt documentate la nivel european: instalațiile industriale care folosesc sau produc PFAS, bazele militare unde s-au folosit spume de stingere a incendiilor cu PFAS, siturile de depozitare a deșeurilor și zonele agricole unde s-au aplicat nămoluri de epurare contaminate.
România are toate aceste categorii de surse potențiale. Fostele platforme industriale chimice — Oltchim Râmnicu Vâlcea, combinatele din Brăila, Galați, Borzești — au folosit compuși fluorurați în procese industriale. Bazele militare NATO și cele ale armatei române au utilizat spume AFFF — aqueous film forming foam — care conțin PFAS. Nămolurile de epurare au fost aplicate pe terenuri agricole fără testare pentru PFAS.
Niciunul dintre acești factori de risc nu a fost evaluat public în contextul noilor obligații de monitorizare. Nu există date publice despre rezultatele monitorizării PFAS în apa potabilă din România după 12 ianuarie 2026.
Ce poate face consumatorul acum
Fierberea apei nu elimină PFAS – din contră, prin evaporarea apei, concentrația compușilor poate crește. Filtrele cu cărbune activ reduc parțial unii compuși PFAS, dar nu pe toți. Sistemele de osmoză inversă sunt cele mai eficiente în reducerea PFAS din apa potabilă, cu rate de îndepărtare de peste 90% pentru majoritatea compușilor.
Problema e că un consumator român nu știe, în prezent, dacă apa din rețeaua sa locală conține PFAS și în ce concentrație. Nu are cum să știe, pentru că datele nu sunt publice. Poate solicita informații operatorului local de apă în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Poate solicita date ANPM și Ministerului Sănătății. Răspunsul, dacă vine, va arăta dacă monitorizarea obligatorie din ianuarie 2026 e implementată real sau doar pe hârtie.
