-2.2 C
București
duminică, 24 noiembrie, 2024

2024 ar putea depăşi 2023, fiind cel mai fierbinte an de la începutul măsurătorilor

Continuă seria de temperaturi excepţionale

Luna trecută a fost cea mai călduroasă lună iunie înregistrată vreodată, a anunţat serviciul UE de monitorizare a schimbărilor climatice.

Continuă astfel o serie de temperaturi excepţionale care, potrivit unor oameni de ştiinţă, fac ca anul 2024 să fie pe cale de a deveni cel mai fierbinte an înregistrat vreodată, relatează Reuters, citat de Știrile Pro TV.

Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice (C3S) al Uniunii Europene a precizat, într-un buletin lunar, că fiecare lună începând cu iunie 2023 – 13 luni la rând – a fost cea mai călduroasă de la începutul înregistrărilor, comparativ cu luna corespunzătoare din anii anteriori.

Cele mai recente date sugerează că 2024 ar putea depăşi 2023 ca fiind cel mai fierbinte an de la începutul înregistrărilor

Acest fapt se datorează schimbărilor climatice provocate de om şi fenomenului meteorologic natural El Nino.

Ambele au dus ambele temperaturile la maxime record în anul de până acum, au menţionat unii oameni de ştiinţă.

Schimbarea climei a declanşat deja consecinţe dezastruoase în întreaga lume în 2024

Luna trecută, peste 1 000 de persoane au murit din cauza caniculei în timpul pelerinajului haj.

Decese cauzate de caniculă au fost înregistrate şi în New Dehli, care a îndurat un val de căldură de o durată fără precedent, dar şi în rândul turiştilor greci.

Emisiile de gaze cu efect de seră rezultate din arderea combustibililor fosili sunt principala cauză a schimbărilor climatice.

În ciuda promisiunilor de a reduce încălzirea globală, ţările nu au reuşit până acum să reducă aceste emisii în mod colectiv, ceea ce a dus la creşterea constantă a temperaturilor timp de decenii.

spot_img
Latest news
știri