O femeie în vârstă de 74 de ani din Șuncuiuș, județul Bihor, se află internată în comă, la Spitalul Județean din Oradea.
Pacienta a fost infectată cu virusul West Nile, ca urmare a unor înțepături de țânțari.
Femeia, care suferă și de alte afecțiuni cronice, a dezvoltat, pe fondul infecției cu virusul, o meningoencefalită, potrivit ebihoreanul.ro, citat de Adevărul.
Înțepăturile de țânțar continuă să creeze probleme în diverse județe din România
În județul Brăila, au fost semnalate, vara aceasta, cinci cazuri de meningită cu virusul West Nile, potrivit unui anunț făcut de Direcția județeană de Sănătate Publică.
Cunoscutul medic pediatru, Mihai Craiu, spune că 80% din cei care sunt infectați cu virusul West Nile nu au nici un semn de boală, iar mai puțin de 1% din persoanele infectate dezvoltă forme severe, cu afectarea sistemului nervos central.
Trei suceveni au ajuns la terapie intensivă după ce au fost infectați cu virusul West Nile
Reamintim că la finalul lunii august, trei pacienţi, cu toţii trecuţi de 80 de ani, au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Suceava.
Cei trei au fost diagnosticaţi cu meningită.
Unul dintre vârstnici a murit, iar altul se afla în stare gravă, internat la terapie intensivă.
Institutul Naţional de Sănătate Publică a făsut mai multe recomandări în vederea protejării împotriva infectării cu virusul West Nile
INSP precizează că trebuie evitată expunerea la ţânţari, prin alegera articolelor vestimentare cu mâneci lungi şi pantaloni lungi.
- Utilizaţi substanţe chimice repelente împotriva ţânţarilor;
- Utilizaţi substanţe insecticide în locuinţă/în jurul locuinţei;
- Împiedicaţi pătrunderea ţânţarilor în casă (plase de protecţie la ferestre);
- Asiguraţi desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriei;
- Îndepărtaţi recipientele de apă stătută şi gunoiul menajer.