Un fluture care cântărește mai puțin de un gram pare ultimul animal pe care l-ai trimite peste Atlantic. Totuși, mai mulți fluturi Vanessa cardui au ajuns pe o plajă din Guyana Franceză după o călătorie care indică o traversare directă a oceanului din Africa de Vest.
Fluturele poate traversa Atlanticul folosind vânturile favorabile ca pe o bandă rulantă uriașă. Distanța minimă estimată a fost de peste 4.200 de kilometri.
Povestea a început în octombrie 2013, când aproximativ zece fluturi au fost observați pe nisip, aproape de apă. Aripile deteriorate și comportamentul lor indicau o călătorie lungă.
Specia este comună în Europa și Africa, dar nu are populații stabile cunoscute în America de Sud. Întrebarea era simplă și aproape absurdă: de unde veniseră?
Investigația traseului transatlantic a combinat genetica, polenul prins pe corp, izotopii din aripi, modelele climatice și reconstrucția vânturilor.
ADN-ul a apropiat fluturii de populațiile din Europa și Africa. Polenul transportat de insecte provenea de la plante întâlnite în Africa tropicală. Vânturile din zilele precedente traversaseră Atlanticul exact în direcția necesară.
Ruta minimă, din Africa de Vest până în America de Sud, a fost estimată la 4.200 de kilometri și cinci-opt zile deasupra oceanului.
Dacă fluturii proveniseră inițial din Europa de Vest, călătoria lor totală putea depăși 7.000 de kilometri.
Nu ar fi putut face drumul doar bătând continuu din aripi. Calculul energetic arată că rezervele lor nu ar fi fost suficiente.
Secretul a fost combinația dintre zborul activ și perioade lungi de efort minim, susținute de alizee. Fără vânt, distanța maximă calculată ar fi fost de numai aproximativ 780 de kilometri.
Cu vânt favorabil, oceanul nu mai era doar obstacol. Devenea o autostradă atmosferică.
Descoperirea sugerează și că migrațiile insectelor peste oceane ar putea fi mult mai frecvente decât observăm. Un fluture nu poate purta un emițător mare, iar mii de kilometri de mare nu au camere care să urmărească traseul.
Uneori, dovada apare abia la destinație: câteva aripi obosite, polen străin și un vânt care a bătut exact în direcția potrivită.
Atlanticul are peste 4.000 de kilometri în acea rută. Pentru un fluture, diferența dintre imposibil și posibil a fost pur și simplu vântul din spate.
