8.4 C
București
marți, 23 aprilie, 2024

Protest de amploare împotriva privatizării Romsilva: „Pădurile României nu sunt de vânzare”

Peste 5000 de silvicultori se opun privatizării Romsilva

Sute de sindicalişti din silvicultură, asociaţii profesionale şi patronale din domeniu au protestat, joi, 12 ianuarie,în faţa sediului Guvernului, deoarece se opun privatizării Romsilva, așa cum ȘtireaVerde a mai relatat. Cu toate acestea, niciun politician nu a avut o reacție publică, după acțiunea celor din silvicultură.

Confederatia Sindicală Nationala MERIDIAN se opune Ordonanței prin care regiile Romsilva să fie administrate de firme private. Este vorba despre propunerea enunțată la ART. IV alin. (1) şi (2) din Propunerea legislativă L831/2022 – Proiect de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109 din 2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice deoarece lezează interesele economice strategice ale țării și induce amenințări la adresa securității naționale a României.

Potrivit actului normativ mai sus amintit, regiile autonome care desfășoară în principal activități economice, se reorganizează de către autoritățile publice tutelare competente prin divizarea activităților de serviciu public de cele comerciale.

Activitățile comerciale divizate vor fi organizate în societăți pe acțiuni sau în societăți cu răspundere limitată, iar sindicaliștii se tem că pădurile României, decimate prin tăieri ilegale, vor ajunge pe mâna unor firme cu capital străin, încurajând exportul ilegal de lemn, în detrimentul Mediului.

Sindicaliștii au cerut ca pădurile să rămână proprietatea publică a statului

Potrivit surselor noastre autorizate, Romsilva a explicat deja oficialilor Guvernului care sunt riscurile în cazul în care unele firme private vor prelua managementul regiilor autonome. Deoarece pădurile din statul nostru nu au fost protejate suficient, Comisia Europeană a declanșat procedura de infringement(sancțiune juridică aplicată statelor UE, care se poate solda cu sute de mii de euro/amendă pe an. Sindicaliștii din silvicultură au cerut guvernanților retragerea Ordonanței care permite administrarea pădurilor de către firmele private. Până la acest moment, revendicarea lor nu a a avut niciun ecou.

Citește și: De ce vrea Guvernul Ciucă să ajungă Romsilva „pe mâinile” societăților comerciale(?) Alexandru Vasile este șef la Agenția pentru Protecția Mediului cu sute de mii de euro în cont din tăierile pădurilor

Latest news
știri