Compania GalicSud construiește un parc fotovoltaic extins pe 200.000 de metri pătrați în România, cu finanțare de 8 milioane de euro de la Libra Internet Bank.
Noul parc fotovoltaic va fi construit în judeţul Mehedinţi, comuna Izvoru Bârzii, satul Halânga
Este vorba despre o investiţie de aproximativ 8 milioane de euro, anunță Libră Internet Bank, investiție care va genera o putere electrică de aproape 15 MW şi o energie medie anuală de aproximativ 19.000 MWh, adică suficient cât să acopere consumul necesar pentru aproximativ 10.000 de locuinţe (cu un consum mediu de 150 KWh/lună).
”Proiectul are o importanţă capitală pentru societatea noastră, deoarece este unul de o anvergură considerabilă, cu efecte pozitive şi îndelungate pentru sustenabilitate şi pentru dezvoltarea durabilă”, spun reprezentanţii GalicSud SRL, potrivit Economica.net.
Compania este deţinută de un grup cu experienţă în domeniul energiei regenerabile, având un portofoliu de peste 100 MW, compus din proiecte aflate în diferite etape de dezvoltare.
Libra Internet Bank promovează dezvoltarea energiei verzi prin finanțarea proiectelor fotovoltaice și eoliene, susținând dezvoltarea durabilă și sustenabilă a comunității
Investițiile în energie verde oferă randamente excelente, contribuind la reducerea emisiilor de dioxid de carbon.
Fiecare MWh produs de o centrală fotovoltaică echivalează cu 850 de kilograme de dioxid de carbon eliminat în comparație cu producția unui MWh din cărbune.