3.4 C
București
miercuri, 27 noiembrie, 2024

Taifunul Yagi a făcut prăpăd în Vietnam. Bilanțul morților se ridică la 226

Cel mai puternic uragan din ultimele decenii a provocat moatea a sute de persoane în Asia de Sud-Est.

Taifunul Yagi a lovit Asia de Sud-Est. Furtuna a provocat inundații și alunecări de teren fără precendet în ultimele decenii. Peste 800 de persoane au fost rănite, iar în Vietnam, bilanțul morților se ridică la 226, potrivit Sky News.

Alte 104 persoane sunt date, de asemenea, dispărute, potrivit agenției de gestionare a dezastrelor. Furtuna a adus vânturi de până la 148 km/h.

Provicia cea mai grav afectată a fost Lao Cai, une au fost înregistrați 98 de morți și 81 de dispăruți.

Numărul de decese a atins apogeul la începutul acestei săptămâni, când o inundație fulgerătoare a măturat efectiv satul Lang Nu. Sute de salvatori au început să caute supraviețuitori. Joi, cel puțin 53 de oameni erau dați dispăruți, potrivit VNExpress.

În capitala Hanoi, inundațiile au fost cele mai grave din ultimele două decenii. Peisajul era unul dezolant, străzile fiind fie inundate, fie pline de deșeuri și mâl.

Deși taifunul Yagi a slăbit în intensitate la începutul săptămânii, ploile au continuat. Luni, un pod de oțel s-a prăbușit în provincia Phu Tho. Peste 10 vehicule au ajuns în Râul Roșu.

Un autobuz care transporta 20 de persoane a fost, de asemenea, dus într-un pârâu inundat de o alunecare de teren în provincia muntoasă Cao Bang.

Experții spun că furtunile precum Taifunul Yagi devin din ce în ce mai puternice din cauza schimbărilor climatice, deoarece apele oceanice mai calde furnizează mai multă energie pentru a le alimenta, ducând la vânturi mai puternice și la precipitații mai abundente.

spot_img
Latest news
știri