Calitatea aerului va fi monitorizată în București, însă, până la acest moment, nu sunt date certe despre modul în care poluarea ar putea fi redusă, nu doar măsurată.

S-au recepționat cei 44 de senzori care vor compune noul sistem de monitorizare a calității aerului deținut de Primăria Capitalei, complementar celui administrat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a transmis Primăria Municipiului București.

Senzorii care vor arăta cât de poluat este aerul din Capitală vor fi instalați la începutul anului 2023.

În perioada următoare, vom demara procedura de calibrare a acestora cu ajutorul autolaboratorului pe care Municipalitatea îl deține și care va fi amplasat într-o zona adecvată acestui demers.

Sistemul, gestionat de Direcția de Mediu, are rolul de a monitoriza continuu evoluția concentrațiilor de particule în suspensie PM2,5, PM10 și dioxid de azot (NO2). Ulterior, acest sistem va contribui la dezvoltarea politicilor locale de reducere a concentrației de poluanți în aer.

Senzorii vor fi instalați în cursul lunii ianuarie, după finalizarea etapei de calibrare, în diferite zone din Capitală, acestea urmând sa fie comunicate ulterior”, a explicat primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.

Primăria Capitalei va monitoriza calitatea aerului. Fundația Val Strategies suportă cheltuielile

Ssenzorii au fost oferiţi Municipiului Bucureşti cu titlu gratuit de către Fundaţia Vital Strategies, ca urmare a aderării la „Reţeaua Oraşe Săntătoase”, în cadrul unui proiect susţinut de Bloomberg Philantropies, în parteneriat cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Vital Strategies va acoperi contravaloarea serviciilor de mentenanţă timp de doi ani, urmând ca responsabilitatea acoperirii acestor costuri să fie preluată de municipalitate.

„După finalizarea etapelor de calibrare și instalare a senzorilor, datele obținute prin această monitorizare vor fi publice şi se vor regăsi pe pagina web a instituţiei: www.pmb.ro”, a detaliat Nicușor Dan.

Poluarea dăunează grav sănătății. Se ajunge chiar la deces

Așa cum stireaverde.ro a mai relatat, poluarea are efecte devastatatoare asupra sănătății oamenilor și poate provoca decesul în unele cazuri. Aproape 3.000 de oameni mor anual în București din cauza poluării aerului, potrivit unui studiu realizat de ECOPOLIS și AerLive.ro, care au lansat o campanie de informare și conștientizare în privința impactului poluării asupra sănătății umane, intitulată ”AerCurat pentru București”. Mai mulți medici au fost invitați să explice cum ne afectează poluarea. Copiii sunt cei mai vulnerabili, iar cele mai frecvente afecțiuni provocate de acest „fenomen” sunt cele respiratorii. În unele situații, se ajunge la cancer pulmonar sau infarct.