6.5 C
București
miercuri, 18 decembrie, 2024

Exclusiv: Peste 3000 de câini periculoși se află în evidențele Poliției. Tot atâtea dosarele penale și amenzi s-au aplicat în 2022

Zeci de mii de câini care fac parte din rasele de risc sunt în evidențele Poliției Române.

Într-un răspuns exclusiv dat către Știrea Verde, Poliția Română lămurește câte animale periculoase se află în evidențele instituției așa cum prevede legea.  “În urma consultării structurii de specialitate din cadrul Poliției Române a rezultat faptul că, în prezent, în evidențele poliției sunt înregistrați 33.591 de câini periculoși,  dintre care, 3.623 de câini prevăzuți în art. 1 lit. (a)- categoria I și 29.968 de câini prevăzuți în art. 1, lit. (b)- categoria a II-a din O.U.G. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi”, a explicat Poliția în răspuns. În ceea ce privește câinii prevăzuți la art 1, lit. a, legea lămurește că aceștia sunt: categoria I: câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor;  iar cei de la litera b sunt câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor.

Anumite tipuri de câini trebuie asigurați

Pentru cei de la categoria I legiuitorul a prevăzut că este nevoie chiar și de asiguare pentru ei. Articolul 4 litera d arată că actul normativ impune: “ existenţa unei asigurări de răspundere civilă pentru eventualele pagube produse de câinii prevăzuţi la art. 1 lit. a”. Practic pentru acest tip de câini proprietarii trebuie să încheie și asiguare de răspundere civilă. Iar pentru a acoperi o pagubă de 5000 de euro produsă de un câine, proprietarul trebuie să scoată cam 100 de euro anual din buzunar, practic la fel de mult ca asiguraea unei locuințe sau cât jumătate din RCA.

Mii de dosare penale întocmite împotriva proprietarilor

De asemenea în același răspuns polițtii spun că: „în anul 2022, s-au întocmit 1.114  dosare penale și au aplicat 2.910 sancțiuni contravenționale, pentru încălcări ale prevederilor Ordonanței de Urgență numărul 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi”. Numărul acestor tip de câini este în continuă creștere, dar din 2022 proprietarii lor trebuie să respecte anumite reguli pentru a deține un astfel de animal. Legea a venit ca urmare a incidentelor în care au fost implicați astfel de patrupezi.

spot_img
Latest news
știri