5.4 C
București
luni, 9 decembrie, 2024

Acțiuni de protecție a omului după decese înfiorătoare. Alungarea urșilor bruni vs capturarea câinilor de pe străzi

Viața oamenilor este valoarea supremă protejată de lege în toate statele

Autoritățile din România au trecut subit la raportări, la justificarea unor activități, a unor limitări în acțiune. Totul vine după o dramă: sâmbătă, Ana, o româncă care dorea să alerge în aer liber, ingineră de Mediu, a murit crunt: sfâșiată de câini. În anii trecuți, scriam despre decesele, mutilările oamenilor atacați de urși. Cei mai mulți dintre locuiesc în Transilvania și nu sunt turiști, ci „oameni de-ai locului”, care, iată, nu au făcut față patrupedelor mereu flămânde. Însă, textul acesta nu este despre „lamentare”, ci despre o situație de fapt care ne poate oglindi mentalitatea, superficialitatea, ușurința cu care emitem opinii despre cât de necesară este sau nu o lege.

La scurt timp după cazul Anei, ASPA( n.r. Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor) București a început să se deplaseze pe teren și, culmea, să facă ce are în fișa postului: să prindă câini fără stăpâni și să-i ducă la adăpost. Musai, după decesul care a șocat Europa, nu doar România, acțiunea a devenit publică.

Alungarea urșilor bruni vs capturarea câinilor de pe străzi

Acțiunea de astăzi de la Lacul Morii s-a finalizat cu capturarea a 12 adulți și 2 pui, care au fost cazați la adăpostul ASPA Bragadiru. Toți fără microcip. 4 dintre aceștia fac parte din grupul celor identificați ieri pe câmp, fiind tranchilizați de la distanță. Acestora le-au fost prelevate probe de către polițiști pentru a se stabili dacă sunt cei care au atacat ieri dimineață.

Restul câinilor, printre care și un metis de amstaff, au fost ridicați de pe străzile adiacente câmpului, respectiv Drumul la Roșu, Calea Giulești, str. Fântâna Domnească. Sunt câini ieșiți din curți, lăsați liberi pe stradă. În acest sens, vom sesiza poliția”, au transmis oficialii ASPA.

Ce deducem din comunicatul ASPA? Unii dintre noi iubesc animalele de companie, în speță-câinii, dar îi lăsăm de „izbeliște”. Nu contează că în „libertatea” lor atacă oameni în mod fatal. Totodată, deși situația este des întâlnită și o astfel de faptă, de a-ți lăsa animalul de companie agresiv să atace nestingherit, înseamnă infracțiune, Poliția ori nu e sesizată la timp ori nu ia măsurile legale împotriva proprietarilor care fac acest lucru.

Ministerul Mediului face bilanțul unei Ordonanțe care a produs multe controverse: peste 400 de situații în care nu a existat o „victimă-Ana

Câini sau urși bruni, ambele specii s-au deovedit a fi agresive. Pentru că locul lor nu e printre oameni, printre mașini, pe aleile din parc, pe câmp, la intrarea în restaurant. Dacă Ana ar fi locuit în Transilvania, ar fi riscat să fie sfâșiată de urși, nu de câini. Ideea este una: un cumul de factori, inclusiv de Mediu, afectează ecosistemele.

Cum de au ajuns câinii și urșii să ne omoare(?)Pentru că le-am permis și poate că le vom mai permite, dacă nu înțelegem că fiecare vietate din Natură trebuie să aibă spațiul prielnic, altfel, se produce un mare dezechilibru. Am citit, în acest weekend, fel și fel de păreri, iar cea dominantă este că „Ana nu ar fi trebuit să alerge în acea zonă, știind că este frecventată de câini agresivi. Ar fi trebuit să se comporte ca o femeie matură în gândire și să evite zona, având în vedere că a mai fost mușcată exact în aceeași zonă”. Opinii și opinii. Mă feresc să le cataloghez eronate sau corecte. Cert este, că Ana și orice om de pe Glob avea/au dreptul să se plimbe în siguranță pe drumurile publice. De aici, nu mai este vorba despre discernământ, de maturitate, ci despre un drept fundamental.

Opinii și cifre

Foarte mulți dintre noi s-au grăbit să „condamne” Ordonanța care permite statului să împuște urșii extrem de agresivi(n.r. la prima lectură, chiar și eu). Însă, timpul ne arată că fiecare animal trebuie să aibă un ciclu de viață, însă, integritatea fizică nu poate fi sfâșiată de niște colți.

Potrivit Ministerului Mediului, a exact un an și jumătate de la adoptarea actului normativ, centralizatorul acțiunilor derulate indică un total de 418 intervenții, dintre care: alungări: 347 relocări: 52 extrageri: 19. Sunt, astfel, peste 400 de situații în care nu a existat nicio victimă a urșilor agresivi. În caz contrar, am fi asistat la răni grave, pagube materiale și chiar decese din cauza atacurilor urșilor.

Cifrele sunt deasupra opiniilor(…)

spot_img
Latest news
știri