19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie, 2024

Începe prima rundă de atragere de fonduri în cadrul programului ”Fabrici de reciclare”

Programul este finanțat prin PNRR

Prima rundă de atragere de fonduri în cadrul programului ”Fabrici de reciclare”, finanţat din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), va avea loc în perioada 14 iunie – 13 septembrie 2024, în limita bugetului maxim eligibil prealocat, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Programul Fabrici de Reciclare are scopul de a reduce impactul deşeurilor asupra mediului

Prin intermediul acestei măsuri vor fi sprijinite activităţi specifice pentru construirea de instalaţii de reciclare a deşeurilor colectate separat pentru a reduce impactul deşeurilor asupra mediului şi a populaţiei, pentru a reduce consumul de resurse în vederea promovării dezvoltării economice durabile în toate regiunile şi pentru a atinge obiectivele de reciclare din pachetul privind economia circulară şi în conformitate cu Planul naţional de gestionare a deşeurilor/planurile judeţene de gestionare a deşeurilor şi cu Planul de gestionare a deşeurilor din Municipiul Bucureşti”, se arată în comunicatul publicat de Adevărul.

Proiectele depuse şi acceptate pot beneficia de finanţări de până la 8 milioane de euro

Potrivit declarațiilor oferite de ministrul Mediului, ghidul de finanţare a parcurs procesul de transparentizare și a fost trimis către Monitorul Oficial.

Probabil, în viitoarele săptămâni vom avea deja primele proiecte, primele cereri de finanţare depuse la Administraţia Fondului de Mediu pentru acest program, pe care noi îl numim Fabrici de reciclare”, a spus ministrul Mircea Fechet.

spot_img
Latest news
știri