Deşi ani la rând s-au curăţat tone de gunoi, Lacul Bicaz rămâne sufocat de ambalaje din plastic, multe părți ale apei fiind acoperite de deşeuri.
Oamenii continuă să arunce deşeuri pe în lac, deși încă din anul 2019, nu mai puţin de 220 de voluntari din toată România au răspuns unui apel al organizaţiilor de mediu pentru zona de tonele de deşeuri.
La acel moment, voluntarii au reuşit să strângă o mie de saci de gunoi în doar trei zile. Cu toate acestea, în 2020, în data de 15 iulie 2020, lacul a făcut iar subiectul știrilor, fiind sufocat de plastic.
În 2021, un nou dezastru ecologic a afectat zona, toți peștii murind otrăviți cu amoniac. Cantitatea foarte mare de amoniac a fost deversată în apă, deșeurile provenind de la o fabrică din apropiere.
România Ecologică: Suntem repetenții și rușinea Europei la reciclare. Avem un stat slab, umil în fața poluatorilor și neputincios în privința educației locuitorilor. Rezultatul? România a devenit #ȚaraGunoaielor
Conform unei investigații publicată de România Ecologică, imaginea apocaliptică cu Lacul Bicaz sufocat de PET-uri arată dezastrul pe care lipsa unui sistem de garanție-returnare îl cauzează.
”Credeți că dacă se va introduce acea garanție de 50 de bani, vom mai avea atâtea ambalaje aruncate în natură?!
De aproape 10 luni legislația pentru introducerea Sistemului Granție-Returnare (SGR) a rămas blocată la Ministerul Mediului, de când Tánczos Barna de la RMDSZ (UDMR) a preluat mandatul”, precizează publicția.
Zero plastic: țările care au introdus sistemul de garanție pentru returnarea ambalajelor de băuturi au ajuns la o rată de colectare de peste 90%
♻️ Croația, în anul 2019, a ajuns la o rată de colectare de 88.7%;
♻️ Danemarca, în anul 2020, a ajuns la o rată de colectare de 93%;
♻️ Estonia, în anul 2019, a ajuns la o rată de colectare de 87.2%;
♻️ Finlanda, în anul 2020, a ajuns la o rată de colectare de 93%;
♻️ Germania, în anul 2018, a ajuns la o rată de colectare de 98%;
♻️ Lituania, în anul 2020, a ajuns la o rată de colectare de 91%;
♻️ Olanda, în anul 2018, a ajuns la o rată de colectare de 95%;
♻️ Suedia, în anul 2020, a ajuns la o rată de colectare de 88.1%;
♻️ Islanda, în anul 2020, a ajuns la o rată de colectare de 91.5%;
♻️ Norvegia, în anul 2020, a ajuns la o rată de colectare de 92%.